Antena Căutare

UE vrea să introducă un salariu minim la nivel european. Ce se întâmplă cu veniturile din România

Perioada de consultare pentru introducerea unui salariu minim la nivel european a început în ianuarie 2020 şi va dura aproximativ şase săptămâni, rezultatele urmând să se concretizeze într-o propunere ce va fi prezentată în vara acestui an.

UE vrea să introducă un salariu minim la nivel european. Ce se întâmplă cu veniturile din România
Salariu minim la nivel european, impus de UE

"Condiţiile echitabile de muncă sunt centrul unei economii de piaţă funcţionale. Cetăţenii se aşteaptă ca Uniunea Europeană să le ofere niveluri ridicate de bunăstare, în timp ce economia se îndreaptă către modele de creştere mai ecologice şi mai digitalizate. Veniturile adecvate sunt esenţiale pentru asigurarea condiţiilor de muncă echitabile şi a nivelului de trai decent pentru angajaţii europeni. Pentru a răspunde acestei provocări, la nivelul Uniunii Europene (UE), vor avea loc în perioada următoare discuţii între Comisia Europeană (CE), mediul de afaceri şi sindicate pentru a introduce un salariu minim şi echitabil pentru toţi angajaţii din UE. Perioada de consultare a început deja în ianuarie 2020 şi va dura aproximativ şase săptămâni. Rezultatele urmează să se concretizeze într-o propunere care va fi prezentată în vara acestui an şi încorporată într-un plan de acţiune ce va fi publicat în 2021", spune Mihaela Mitroi, partener, Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România.

Ea menţionează că această propunere are scopul de a stabili o formulă de calcul a salariului minim la nivel european şi nu va reprezenta o sumă anume, întrucât diferenţele între salariile minime actuale în statele membre UE sunt considerabile. Mai exact, salariul minim va fi stabilit într-un mod transparent şi previzibil, în conformitate cu practicile naţionale şi respectând autonomia partenerilor sociali.

"După cum se ştie, în România, salariul minim se situează mult sub media salariilor statelor membre. Dacă ne uităm la datele Eurostat, la 1 iulie 2019, salariile minime lunare variau considerabil între statele membre, de la 286 euro în Bulgaria, la 2.071 euro în Luxemburg, media europeană fiind de 932 euro. Important de menţionat este că pentru statele membre UE, care nu se află în zona euro, precum Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi România, nivelul salariilor minime este influenţat de cursurile de schimb utilizate pentru a converti moneda naţională la euro. Îngrijorător pentru România este şi proporţia angajaţilor care câştigă salariul minim. Datele prezentate de CE ne arată că ponderea lucrătorilor care câştigă salariul minim în UE este estimată la niveluri care variază de la sub 5% (de exemplu, în Malta, Belgia, Cehia) până la aproximativ 25% (în România). Observăm, astfel, că ocupăm ultima poziţie în rândul statelor membre în ceea ce priveşte proporţia angajaţilor care au fost plătiţi cu salariul minim la nivel naţional", arată Mihaela Mitroi.

Conform reprezentantului EY, se urmăreşte, astfel, stabilirea unui cadru pentru determinarea salariului minim la nivel european. Mai exact, se are în vedere calcularea acestuia la aproximativ 60% din salariul mediu din statele membre.

Ce spun cifrele prinvind salariul mediu și minim pe economie în România

Datele Institutului Naţional de Statistică din noiembrie 2019 ne arătau că, în România, salariul mediu net era de aproximativ 3.200 de lei, în timp ce salariul minim pe economie era de 1.160 de lei, acesta din urmă reprezentând 36% din salariul mediu. În acest context, pentru a ajunge la 60% din salariul mediu net, salariul minim ar trebui să urce cu 760 de lei, ajungând la 1.920 lei net. Potrivit, însă, prevederilor legale, în 2020, salariul minim brut pe economie este stabilit la 2.230 lei, ceea ce ar însemna un salariu net de 1.346 lei. Legea bugetului stabileşte un salariu mediu brut de 5.429 lei, adică 3.176 lei net. În acest context, pentru a ajunge la 60% din salariul mediu net, salariul minim ar trebui să urce cu 559 lei, ajungând la 1.905 lei net, afirmă Mihaela Mitroi, care precizează că în această analiză nu a luat în calcul salariul diferenţiat.

"La nivelul angajatorilor, creşterea salariului minim s-ar transpune într-o uşoară creştere a costurilor cu angajaţii. În condiţiile în care costurile salariale în UE ar creşte considerabil, un efect pe care am putea să îl vedem este migrarea companiilor în alte state non-UE cu un cost favorabil al forţei de muncă. Însă, trebuie să avem în vedere faptul că, în momentul în care o companie decide să facă o investiţie sau o dezinvestiţie, costurile salariale nu sunt singurul factor de analizat", a explicat ea.

ANI a sesizat Parchetul în legătură cu fostul şef al Spitalului Militar Iaşi, Corneliu Botez... PENSII SPECIALE 2020. Pensionări pe bandă rulantă în magistratură pentru privilegii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x