Antena Căutare

„Ultimul Trib”. ȘOC în satul malgaș și surpriză pe insula pustie, după eliminare. „Nu îmi vine să cred”

Rezultatul probei de eliminare a fost primit cu neîncredere de Cameleoni, în satul malgaș, și cu surprindere de Lemuri, pe insula pustie. Paula Chirilă a pășit victorioasă pe nisip.

Rezultatul probei de eliminare a fost primit cu neîncredere de Cameleoni, în satul malgaș, și cu surprindere de Lemuri, pe insula pustie. Paula Chirilă a pășit victorioasă pe nisipul insulei.

„Când am ajuns la colegi, s-au crispat”, a spus Daniela Crudu, care a susținut-o pe Paula Chirilă în timpul probei.

„Tanc am fost”, le-a spus Paula Chirilă coechipierilor care se aflau pe insula pustie.

„Cred că au fost surprinși – ori că nu se așteptau, ori că nu le venea să creadă. Că or fi de astea de PR frumoase să dea bine la televizor, nu am de unde să știu. Dumnezeu îi vede”, a mai spus ea, neîncrezătoare în sinceritatea reacțiilor colegilor ei Lemuri.

„Sunt mândră de ea. E un exemplu pentru noi. Ce să mai comentezi acum?”, a mai spus Daniela Crudu.

Paula Chirilă a mai spus că și-ar fi dorit ca ceilalți Lemuri să fi urmărit proba sau să o fi parcurs.

„Mi-aș fi dorit să fie toți pe margine sau să treacă prin ea. A fost foarte greu, a fost una dintre cele mai grele probe de până acum”, a mai spus Paula Chirilă.

De cealaltă parte, în satul malgaș, Cameleonii se așteptau ca Ema Șerban să se întoarcă. Ei au spus că au pregătit masa pentru șase persoane și nu au vrut să creadă din prima că nu se va întoarce colega lor.

„Nu îmi vine să cred” și „Tot așteptam să ne spună ce ne păcălesc”, au spus Cameleonii, extrem de dezamăgiți de rezultat.

Ema Șerban le-a lăsat colegilor ei o scrisoare. În aceasta, între altele, ea l-a rugat pe Silviu să se împace cu partenera lui, Gabriela.

ULTIMUL TRIB, EPISODUL 6. Ema Șerban și Paula Chirilă se pregătesc de duel. Gândurile cu care pleacă la război. Paula: „... CONFLICTE la „Ultimul Trib”! Doi crocodili, la cuțite pentru rolul de căpitan! Miza? Mâncaaaare din belșug pentru întrea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x