Antena Căutare

„Ultimul Trib”. SABOTAJ? Tribul Lemuri a ales! Cine este concurenta care va ajunge la duel

După ce au încheiat pe ultimul loc proba pentru nominalizare „Urmează firul”, Lemurii au ales concurenta care să ajungă la duel, așa cum i-a obligat regulamentul

După ce au încheiat pe ultimul loc proba pentru nominalizare „Urmează firul”, Lemurii au ales concurenta care să ajungă la duel, așa cum i-a obligat regulamentul

În urma unui vot, Lemurii au decis că Paula Chirilă va ajunge la duel.

„Inițial m-a surprins luarea de poziție a lui Ionuț. Eram cea mai la îndemână victimă. Mare parte s-au luat după el, pentru că li s-a părut o supapă”, a spus Paula Chirilă.

Concurenta a spus că și-a dat seama încă de dinainte de probă că Ionuț Iftimoaie, căpitanul Lemurilor, își dorește să o nominalizeze pe ea, dacă se ajunge la o astfel de obligație.

Mai mult, Paula Chirilă a sugerat că dacă se va mai ajunge într-o astfel de situație, Daniela Crudu va fi cea nominalizată la duel .

„Știe și ea asta”, a spus Paula Chirilă.

Cum și-au motivat Lemurii voturile, urmăriți în clipul de mai sus din „Ultimul Trib”.

„Ultimul Trib”. Proba de nominalizare „Urmează firul" s-a încheiat. Aceasta este echipa care-și va trimite un om la... „Ultimul Trib”. Proba pentru salvare a luat sfârșit! Iată care este echipa care va trimite un om la duel...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu Sambata, 20.04.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x