Antena Căutare

Un californian este suspectat că a importat ilegal un mozaic antic din Siria

Furtul de opere de artă rămâne din păcate un obicei în timpul conflictelor armate. Pe 24 iulie, un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost acuzat că a importat ilegal un mozaic antic din Siria. Totul a început în 2016, la Palmdale, în nordul oraşului Los Angeles, potrivit Le Figaro.

Agenţii FBI şi anchetatorii au confiscat acest mozaic din casa lui Mohamad Yassin Alcharihi. Intervenţia a fost urmată de o anchetă de "contrabandă de obiecte furate provenind se pare dintr-o zonă de conflict străină de Statele Unite", potrivit biroului procurorului.

După ce serviciul de vamă şi de imigraţie al SUA şi conform plângerii guvernului, bărbatul a susţinut că a importat legal un mozaic şi alte piese, între care vase cu o valoare totală de 2.199 de dolari.

Mozaicul având o valoare mult mai mare, el a recunoscut mai târziu că a plătit 12.000 de dolari pentru aceste obiecte probabil de pe piaţa neagră. Mohamad Yassin Alcharihi ar trebui să apară luna viitoare în faţa unui tribunal federal.

Mozaicul de aproape o tonă este în custodia guvernului pentru a fi studiat. Potrivit unui expert, opera "este un mozaic autentic din perioada bizantină reprezentând mitologia romană" şi în special pe semizeul Hercule.

Originea sa a fost de asemenea identificată pentru că obiectul este "conform iconografiei mozaicurilor găsite în Siria, în special în şi din jurul oraşului Idlib".

Din 2011, Siria este pradă unui război civil între gurpări rebele, susţinute de Turcia, şi forţele guvernamentale siriene conduse de Bachar al-Assad şi susţinute de Rusia.

Oraşul Idlib şi regiunea sa nu fac excepţie. În prezent, zona este foarte instabilă. Cu scopul de a proteja bunurile culturale siriene ameninţate de acest război, numeroase ţări, între care SUA, au adoptat restricţii privind importurile de material arheologic provenind din ţară.

Sursa: News.ro

Un tânăr de 17 ani s-a căsătorit cu iubita de 71 de ani. Ce s-a întâmplat după 5 ani... Germania - O vulpe a furat aproape 100 de pantofi dintr-un cartier din Berlin...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x