Antena Căutare

Un pui de panteră a creat agitaţie într-un oraş de lângă Lille

O panteră în vârstă de 6 luni, care era ţinută drept animal de companie în Armentieres, oraş aflat în apropiere de Lille, a ieşit din casă şi a petrecut câteva ore pe străzile din localitate.

O panteră în vârstă de 6 luni, care era ţinută drept animal de companie în Armentieres, oraş aflat în apropiere de Lille, a ieşit din casă şi a petrecut câteva ore pe străzile din localitate.

Animalul a scăpat printr-o fereastră rămasă deschisă după ce stăpânul lui a plecat în vacanţă, a scris presa franceză.

Poliţiştii, pompierii şi reprezentanţi ai National Wildlife Conservation Authority au colaborat pentru a prinde animalul care a creat agitaţie în oraş.

„Este frumoasă, e minunat să o vezi în realitate”, a spus un localnic.

Zeci de oameni au văzut pantera mergând pe acoperişurile caselor. Ea a fost calmă în tot acest timp, luând din când în când o pauză pentru a examina pisicile domestice şi pentru a privi un tren care trecea prin apropiere.

„În 20 de ani de muncă nu am văzut aşa ceva”, a spus un poliţist.

În final, pantera a revenit acasă, iar pompierii au blocat fereastra rămasă deschisă.

Sursa : news.ro

Vineri au loc în lume cele mai ample demonstraţii împotriva schimbărilor climatice din istorie... Refugiații invadează din nou Europa! Românii se vor întâlni cu ei oriunde se vor duce...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x