Antena Căutare

Unde îl veți vedea pe Cheloo, juratul ”The Four”, în concert! Artistul revine în formă maximă pe scenă

Grupul hip-hop Paraziţii va cânta în prima zi a Shine Festival, ajuns la a cincea ediţie, care va avea loc între 30 iunie şi 1 iulie la Arenele Romane din Bucureşti.

Grupul hip-hop Paraziţii va cânta în prima zi a Shine Festival, ajuns la a cincea ediţie, care va avea loc între 30 iunie şi 1 iulie la Arenele Romane din Bucureşti.

Pe scenă vor urca şi Rockabella, Navi, Rana şi The Purple Dandies, alături de Skillet, The Cat Empire, Subcarpaţi, Fratii Grime, The Mono Jacks, Cred Că Sunt Extraterestru, Fantome şi Argatu, acesta fiind lineup-ul final al festivalului, transmit organizatorii.

Grupul Paraziţii a fost format în 1994, de Cheloo, Ombladon şi Freakadadisk, şi a debutat cu piesa „În Jur", în acelaşi an. Primul album, „Poezii Pentru Pereţi", produs independent, a fost lansat în 1995, iar până în prezent, grupul a lansat peste 20 de materiale de studio, în formulă completă, colaborări şi solo.

Skillet şi The Cat Empire sunt capetele de afiş

Abonamentele costă, până pe 30 iunie, 159 de lei (acces general) şi 249 de lei (golden circle), iar preţul unui bilet pentru prima zi (sărbătoarea Subcarpaţi şi Paraziţii) este de 69 de lei, în timp ce pentru a doua zi, de 119 de lei.

La intrarea în spaţiul evenimentului, abonamentele vor costa 170 de lei (acces general) şi 270 de lei (golden circle), iar preţul unui bilet pentru prima zi va fi de 80 de lei, în timp ce pentru a doua zi, de 130 de lei.

Vlad Musta, Maria Cojocaru, Alexandra Crișan și Marcel Roșca sunt finaliștii acestui sezon!

Jurata ”The four – Cei 4”, Antonia, despre cea mai frumoasă amintire a sa din copilărie: "Simţeam o mare bucurie"

Marea finală ”The four – Cei 4” va avea loc sâmbătă, 9 iunie, când telespectatorii vor putea afla cine sunt foștii concurenți întorși în competiție datorită votului publicului. După nouă ediții, cei care au putut fi votați de-a lungul emisiunii și care au șanse să revină sunt: Angelo Simonică, Alex Florea, Lu Chan, Nicoleta Nucă, Anastasia Sandu, Izabela Simion, Ruxandra Anania, Francesca Ilie, Dragoș Udilă și Amalia Uruc. Lor li s-ar putea adăuga noi nume în această seară, în cea de-a zecea și ultima ediție. În marea finală, tot telespectatorii vor fi cei care vor putea vota marele câștigător al acestui sezon.

Jurata ”The Four – Cei 4”, Feli: ”Scriam de dragoste și suferințe, când eu nici măcar nu știam ce înseamnă”... Juratul ”The Four – Cei 4”, Carlaʼs Dreams, despre secretul succesului său...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x