Antena Căutare

Untold 2019: abonamentele au fost deja epuizate. Ce bilete mai sunt disponibile

Untold 2019. Organizatorii Festivalului Untold care va avea loc în perioada 1 – 4 august la Cluj – Napoca, au anunţat că au fost epuizate abonamentele pentru cele patru zile ale evenimentului

Untold 2019. Organizatorii Festivalului Untold care va avea loc în perioada 1 – 4 august la Cluj – Napoca, au anunţat că au fost epuizate abonamentele pentru cele patru zile ale evenimentului

“Abonamentele pentru cele 4 zile la mega-festivalul Untold, devenit deja unul dintre cele mai bune evenimente din lume, s-au epuizat. Ultima şansă pentru cei care doresc să ajungă în august la Cluj, sunt abonamentele VIP, vândute în proporţie de peste 90% şi biletele de 1 zi. Odată cu epuizarea abonamentelor General Access, biletele de 1 zi se vând într-un ritm accelerat, care depăşeşte toate aşteptările!” au precizat organizatorii printr-un comunicat de presă.

Aceştia îi sfătuiesc pe cei care doresc să vină la festival să opteze fie pentru abonamentul VIP, fie pentru biletele de o zi. Preţul acestora este 73 euro + taxe pentru prima zi, 83 euro + taxe pentru a doua şi a treia zi şi 95 euro + taxe pentru cea de-a patra zi.

Preţul biletelor de o zi va creşte în perioada imediat următoare, au mai precizat organizatorii.

Festivalul Untold 2019 are loc între 1 şi 4 august, la Cluj-Napoca.

Citește și: Untold 2019: Program, artiști și locație. Ce trebuie să știi despre festival

Robbie Williams la Untold 2019. 8 lucruri neștiute despre fostul membru Take That

Sursa : news.ro

Universal Music Group vrea anularea procesului intentat de mai mulţi artişti care și-au pierdut înregistrările master în... Noul album al lui Ed Sheeran a stabilit un nou record de streaming cu 69 de milioane de ascultători într-o lună...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x