Antena Căutare

Utilizarea transportului public de călători, interzisă în Iași, cu câteva excepții. Ce trebuie să știe românii

Utilizarea transportului public de călători va fi interzisă începând de miercuri, 25 martie, în Iași, potrivit unei decizii luate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență. 

Utilizarea transportului public de călători, interzisă în Iași, cu câteva excepții. Ce trebuie să știe românii
Utilizarea transportului public de călători, interzisă în Iași, cu câteva excepții. Ce trebuie să știe românii

Astfel, potrivit acesteia, folosirea mijloacelor de transport în comun din Iași va fi posibilă doar în baza legitimației de serviciu ori a unei adeverințe de angajatori, iar măsura nu se va aplica următoarelor categorii:

a) Cadrele medicale și nemedicale din sistemul public și privat, din cadrul spitalelor, dispensarelor, cabinetelor medicale și al întregii infrastructuri medicale, cadrele medicale din toate formele de organizare, inclusiv laboratoare medicale din cadrul Ministerului Sănătății sau din cadrul Ministerului Educației, angajații farmaciilor și angajații fabricilor de medicamente din Municipiul Iași;
b) Angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale și Poliției Locale Iași;
c) Asistenții sociali și asistenții personali ai persoanelor cu handicap;
d) Factorii poștali care livrează corespondența, pensiile și alte colete persoanelor care nu pot părăsi domiciliul;
e) Pacienții cronici care se deplasează către cabinete medicale în vederea consultațiilor și tratamentului. Aceștia vor prezenta o adeverință privind locul unde se deplasează, ziua și ora programării, cu valabilitate pe toată perioada stării de urgență;
f) Toate persoanele implicate în procesul de monitorizare și ajutor al celor aflați în autoizolare sau al persoanelor cu vârsta peste 65 de ani;
g) Voluntarii cuprinși în sistemul public de voluntariat, care sunt implicați în gestionarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, în baza unei legitimații vizate de Primăria Municipiului Iași.

De asemenea, autoritățile atrag atenția ca toate persoanele care folosesc transportul public să poarte mănuși de protecție de unică folosință, dar și mască de protecție pentru căile respiratorii.
În toate situațiile menționate, mijloacele de transport în comun nu pot fi utilizate decât în limita locurilor pe scaune.

A fost înregistrat primul caz de coronavirus la Curtea de Argeș. Femeia se întorsese din Anglia și zile întregi s-a plim... Orban: Va exista un interval în care vor putea ieşi din casă persoanele peste 65 de ani şi luăm în calcul să impunem un ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x