Antena Căutare

Vacanță de iarnă ca-n povești: Opt orășele mai puțin cunoscute din Europa pe care să le vizitezi în acest an

Despre iarnă se spune că este cea mai frumoasă perioadă a anului. Pe de o parte, pentru că aduce sărbătorile care ne scot din rutina zilnică și ne dau un răgaz de a ne bucura de clipe minunate alături de prieteni și familie și de a uita de problemele și obligațiile zilnice. Pe de altă parte, vremea de afară reprezintă o bucurie pentru cei mai mulți dintre noi.

Vacanță de iarnă ca-n povești: Opt orășele mai puțin cunoscute din Europa pe care să  le vizitezi în acest an
| Dzerkach Viktar/ Shutterstock

Cu toate acestea, sunt persoane care subestimează puterea iernii, argumentând că nu sunt prea multe activități de făcut în această perioadă. Totuși, dacă aleg să meargă în locurile potrivite, vor descoperi activități incitante, precum snowboardingul, schiatul sau plimbările montane. De asemenea, se pot bucura de o ciocolată caldă la gura sobei sau pot citi o carte într-o cabană la poalele munților. Numărul activităților pe care le poți face în timpul iernii este la fel de mare ca în oricare alt sezon. Cu amendamentul că ai nevoie de un fular gros pentru a face față temperaturilor scăzute.

Pentru că nu mai e mult timp până când vor cădea primii fulgi de nea, iată câteva orășele mai puțin cunoscute din Europa, unde iernile au un farmec aparte, potrivit Culture Trip:

1. Hallstatt - Austria

Situat pe malul lacului Hallstatt, acest orășel austriac este un labirint din case de secol 16, plin de cafenele prietenoase și buticuri interesante. Pentru o panoramă romantică a lacului și a văii îngropate în zăpadă, funicularul către Skywalk Hallstatt este cea mai bună variantă. Hallstatt este considerat unul dintre cele mai pitorești orășele-port la un lac de munte. Pe Altours.ro, poți alege încă de pe acum un hotel în Hallstatt, unde să îți petreci sărbătorile de iarnă.

2. Funes - Italia

Cunoscut și sub numele său german, Villnöß, orășelul Funes este situat în nordul Italiei, în regiunea Tirolului de Sud, având vedere la munții Dolomiți, înscriși în patrimoniul mondial UNESCO. Funes este un orășel alpin, alcătuit din cabane confortabile, în care turiștii pot poposi după o zi de drumeție.

3. Puigcerdà - Spain

Ascuns la granița cu Franța, orășelul Puigcerdà este capitala regiunii catalane La Cerdanya, unde majoritatea rezidenților din Barcelona își petrec weekendurile de iarnă. Înconjurat de munți, Puigcerdà este un loc din care turiștii pot avea acces rapid la pârtiile de schi și la plimbările alpine.

4. Bamberg - Germania

Localitatea medievală Bamberg, inclusă în 1993 în patrimoniul mondial UNESCO, are aerul unui orășel de basm. Prima atestare documentară a orașului Bamberg datează din anul 902. De-a lungul istoriei, acesta a fost un centru de pelerinaj foarte important, iar catolicismul a jucat un rol esențial în dezvoltarea sa. În Bamberg sunt 11 fabrici de bere, iar activitățile culturale din oraș sunt foarte diverse și bine structurate.

5. Jasná - Slovacia

Situat în valea munților Tatra Joasă, Jasná este una dintre cele mai populare stațiuni de ski din Slovacia. Este un orășel liniștit, potrivit pentru familii. Cei care vor să aibă parte de distracție, pot merge la Liptovský Mikuláš, unde se pot juca, printre altele, bowling și hochei pe gheață.

6. Damüls, Austria

Pentru cei care adoră zăpadă, Damüls este cea mai bună alegere. Acest orășel austriac deține recordul la nivel european cu cele mai multe zăpezi, care ating 9,30 de metri anual. În 2006, Damüls a primit titlul onorific de „cel mai înzăpezit orășel din lume“.

7. Reine - Norvegia

Un orășel de pescari, situat la malul arhipelagului Lofoten, Reine este un refugiu liniștit în timpul iernii, care oferă turiștilor posibilitatea de a sta în colibele cu vedere la apă ale pescarilor. Iarna este una dintre cele mai bune perioade pentru plimbări montane și momente de relaxare în fața șemineului, având drept panoramă munții.

8. Abisko - Suedia

Situat la nordul Cercului Arctic, Abisko avea 85 de locuitori în 2005. În timpul zilei, turiștii pot merge cu un snowmobil pentru a explora munții sau pot alege o plimbare cu sania. De asemenea, pentru un strop de romantism, pot alege să-și petreacă nopțile într-un hotel de gheață. Abisko este unul dintre cele mai bune locuri de unde se poate vedea lumina nordică.

Sursă foto: Dzerkach Viktar/ Shutterstock

INS: Sosirile turiştilor în unităţile de primire turistică au avansat cu 1,1% în septembrie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x