Antena Căutare

Vânzările online din SUA au atins un nivel record în sezonul cumpărăturilor de sărbători din SUA, chiar dacă a fost mai scurt ca anul trecut - raport

Vânzările online din Statele Unite au atins un nivel record, fiind mai mari decât cele ale magazinelor tradiţionale, în sezonul cumpărăturilor de iarnă, chiar dacă acesta a fost cel mai scurt sezon de iarnă din ultimii şase ani, potrivit unui raport realizat de Mastercard, transmite Reuters.

Sezonul cumpărăturilor de iarnă este o perioadă crucială pentru comercianţi şi poate reprezenta până la 40% din vânzările anuale. În acest an însă, Ziua Recunoştinţei, care marchează în mod tradiţional debutul perioadei cumpărăturilor de sărbători, a fost pe 28 noiembrie, cu o săptămână mai târziu faţă de anul trecut, când a avut loc pe 22 noiembrie, astfel că retailerii au avut la dispoziţie cu şase zile mai puţin pentru vânzările dintre Thanksgiving şi Crăciun.

”Pentru că Ziua Recunoţtinei a fost mai târziu decât de obicei, am observat că retailerii au oferit mai devreme vânzări omnichannel, care integrează zonele online şi offline, răspunzând cererii pentru cele mai bune tranzacţii l-a nivelul tuturor canalelor şi dispozitivelor”, a declarat Steve Sadove

Vânzările comerţului electronic au reprezentat 14,6% din totalul vânzărilor cu amănuntul şi au urcat cu 18,8%, potrivit datelor Mastercard aferente perioadei 1 noiembrie - ajunul Crăciunului.

În total, vânzările cu amănuntul din sezonul cumpărăturilor, excluzând automobilele, au urcat cu 3,4%.

Ultima oară când sezonul cumpărăturilor de iarnă a fost mai scurt decât în mod obişnuit a fost în 2013, când lanţurile de retail şi companiile de curierat au avut probleme să trimită coletele la timp cumpărătorilor pentru Crăciun.

Între timp, retailerii au investit masiv pentru a livra produsele într-o singură zi, în puncte de ridicare a produselor şi în îmbunătăţirea prezenţei online, în condiţiile în care concurează cu Amazon.com.

Datele Mastercard arată că vânzările din magazinele universale au scăzut cu 1,8%, iar cele online au crescut cu 6,9%, ceea ce scoate în evidenţă importanţa comenzilor online.

Federaţia Naţională pentru Retail anticipează că vânzările de sărbători din SUA, calculate pe parcursul a două luni, vor creşte cu 3,8%-4,2%, cu o creştere anuală medie de 3,7% pentru ultimii cinci ani.

Sursa : news.ro

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a lansat o licitaţie de 350 milioane euro pentru reabilitarea litoralului... Preţurile petrolului au atins cele mai ridicate niveluri din ultimele trei luni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x