Antena Căutare

Vrei să pui ouă de calitate pe masă? La ce să fii atent când le alegi

Multă vreme, ouăle au fost asociate cu creșterea riscului de boli cardiovasculare, ca rezultat al conținutului mare de colesterol. Cu toate acestea, există studii care arată că pentru cei mai mulți oameni, colesterolul în sine are un impact mai mic asupra vaselor de sânge decât combinația diverselor tipuri de grăsimi din dietă.

Multă vreme, ouăle au fost asociate cu creșterea riscului de boli cardiovasculare, ca rezultat al conținutului mare de colesterol. Cu toate acestea, există studii care arată că pentru cei mai mulți oameni, colesterolul în sine are un impact mai mic asupra vaselor de sânge decât combinația diverselor tipuri de grăsimi din dietă.

Dacă mănânci un ou, chiar și în fiecare zi, nu este nociv pentru organism, au demonstrat cercetările recente. Important este să nu faci excese și, evident, să nu ai alergii sau afecțiuni medicale care necesită o dietă specială. Sunt însă câteva aspecte de care e bine să ții cont atunci când vine vorba de consumul de ouă, ca să eviți neplăcerile.

Cum să fii sigur de calitatea ouălor

Proveniența ouălor este esențială în ceea ce privește calitatea lor. Cea mai bună cale ca să te asiguri că într-adevăr sunt sănătoase este să încerci să crești tu păsările. Există companii de la care poți lua pui de găină de o zi sau dacă vrei, de rață sau de bibilică, de pildă. Specialiștii acestor firme îți vor da și sfaturi despre nutriția puilor, mai ales în primele lor zile de viață, și despre cum să-i crești mai departe, ca să obții păsări sănătoase. Poți opta de la bun început pentru cele care îți oferă mai multe ouă sau mai multă carne, în funcție de nevoile tale.

Dacă nu poți crește singur păsările, atunci este indicat să te interesezi cât de sigură este sursa de la care le cumperi. Dacă le iei din piață, mergi pe principiul recomandărilor celor care au luat ouă dintr-un anume loc de suficient de multă vreme și care au ajuns la concluzia că sunt în regulă. Nu te uita neapărat după culoarea sau dimensiunea lor, deoarece nu sunt importante. Acestea depind de rasă, astfel că o găină, de pildă, poate face ouă mai mici sau mai mari, albe, alb-gălbui, maro, cu nuanțe de albastru sau verde.

Dacă le iei din magazin, atunci uită-te la data inscripționată pe cofraj și la producător. În general, ouăle sunt valabile între patru și șase săptămâni de la data înscrisă pe ele. În plus, întotdeauna să ai grijă să nu fie sparte, pentru că, astfel, crește riscul contaminării bacteriene. Când găsești totuși ouă crăpate, mai bine renunți la ele.

Cum păstrezi ouăle corect, până le consumi

Odată ce te-ai asigurat de calitatea ouălor, următorul pas este să știi cum să le păstrezi corect până ajung pe masă. Sunt două lucruri majore de care ar trebui să ții cont: la ce temperatură le pui și cum le depozitezi.

Potrivit British Egg Information Service, cel mai bun loc pentru păstrarea ouălor este în frigider, la o temperatură cuprinsă între unu și patru grade Celsius. Chiar dacă această condiție este îndeplinită, nu le poți pune la întâmplare. Ele se țin în cofraj sau caserole, adică separat de restul alimentelor, în cel mai răcoros loc din frigider. Evită să le pui pe ușa frigiderului, pentru că acolo temperatura variază în funcție de cât de des îl deschizi.

Dacă preferi să le depozitezi, totuși, la temperatura camerei, asigură-te că în încăpere sunt sub 20 de grade Celsius, pentru că astfel își păstrează prospețimea și calitatea.

Indiferent unde le ții, pune-le departe de alimente care emană un mirosuri puternice, pentru că acestea din urmă pot fi absorbite de ouă, dat fiind faptul că au pori, și încearcă să eviți să le pui în special lângă carne, pentru că aceasta se poate contamina foarte ușor cu Salmonela, dacă ouăle sunt purtătoare ale bacteriei.

Cum prepari ouăle, ca să nu ai neplăceri

Scoate ouăle din frigider cu o jumătate de oră înainte de a le găti, indiferent sub ce formă: fierte, prăjite, poșate, integrate în alte rețete. Aceasta, pentru că o schimbare bruscă de temperatură poate să spargă coaja sau să reducă din calitățile oului.

Înainte de a te apuca să prepari ouăle, sub orice formă vrei, gândește-te că sunt un aliment ceva mai special. O pasăre contaminată poate transmite Salmonela oului, în momentul în care coaja nu s-a format complet. Bacteria poate pătrunde în ou, chiar și după ce coaja s-a format, prin mici pori deschiși. Prin urmare, ouăle crude necesită o atenție deosebită și este recomandat chiar să le speli înainte să le prepari, ca să eviți răspândirea Salmonelei.

Acest aspect însă nu trebuie să te împiedice să incluzi ouăle în meniu. Când le prăjești, așteaptă până vezi că albușul și gălbenușul se solidifică, dar fără să le arzi, ca să previi intoxicațiile alimentare cauzate de Salmonela. De asemenea, sfatul specialiștilor e ca preparatele care conțin ou să fie gătite la o temperatură de peste 70 de grade Celsius. Dacă vrei, totuși, să apelezi la rețete cu ou crud, atunci folosește ouă pasteurizate și tratate termic, deoarece aceste procese distrug Salmonela. În plus, spală-te pe mâini și curăță cu apă și săpun suprafețele care au intrat în contact cu oul crud.

Apoi, dacă vrei să pui pe masă alte tipuri de ouă decât cele de găină, cum ar fi cele de rață sau de gâscă, trebuie să ai în vedere că acestea sunt mai mari și au o coaja mai tare și, prin urmare, au nevoie de mai mult timp de fierbere sau prăjire.

Așadar, ori de câte ori vrei să incluzi ouăle în meniu, asigură-te, în primul rând, că provin de la păsări crescute cât mai ecologic, pentru că de asta depinde și calitatea nutritivă pe care o au, dar și cât de sănătoase sunt pentru consum. Apoi, indiferent cât de proaspete sunt, nu uita că este esențial să le depozitezi corect și, nu în ultimul rând, ai grijă la regulile de igienă, astfel încât, în cazul în care sunt contaminate cu Salmonela, să nu răspândești bacteria.

Sursa foto: Pexels

Omenirea a atins un nou prag pentru autodistrugere! Ne îndreptăm spre un colaps!... Prima oară în istorie! Instanța a decis ca CASMB să deconteze tratamentul unei paciente la un spital privat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x