Antena Căutare

ANM anuntă căldură aproape de 30 de grade Celsius în următoarele două zile: Ce se întâmplă cu vremea

Vremea mult prea caldă pentru această perioadă și temperaturi ce ajung până aproape de 30 de grade, ca în toiul verii, anunță Administrația Natională de Meteorologie (ANM) pentru zilele următoare. 

Vremea mult prea caldă pentru această perioadă și temperaturi ce ajung până aproape de 30 de grade, ca în toiul verii, anunță Administrația Natională de Meteorologie (ANM) pentru zilele următoare.

Cum va fi vremea miercuri, 16 octombrie

În estul şi sud-estul ţãrii, local vor fi nori joşi sau ceaţã îndeosebi în primele ore ale intervalului şi din nou noaptea, iar valorile termice se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice datei. În restul teritoriului vremea se va menţine cu mult mai caldã decât în mod obişnuit, cerul va fi mai mult senin, şi doar pe spaţii mici în orele dimineţii, îndeosebi în Transilvania, se va semnala ceaţã. Vântul va sufla slab pânã la moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade, iar cele minime între 5 şi 16 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei spre -1...0 grade.

Cum va fi vremea joi, 17 octombrie

În zonele joase din estul şi sud-estul ţãrii vor fi unele înnorãri ziua, dar dimineaţa şi noaptea se va semnala nebulozitate stratiformã şi ceaţã, izolat persistentã şi posibil asociatã cu burniţã.

În restul teritoriului vremea va fi în continuare mai caldã decât în mod normal pentru aceastã perioadã, cerul variabil spre senin şi doar izolat se va forma ceaţã în orele dimineţilor. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, iar cele minime între 6 şi 15 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei.

Vremea pe patru săptămâni: Vremea în noiembrie 2019. Cât scad temperaturile... Alertă meteo cod galben de ceață și burniță: ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x