Antena Căutare

Vremea în săptămâna 12-18 martie, pe regiuni. Zonele cele mai afectate de ploi și vânt puternic

În săptămâna 12-18 martie, vremea se menține capricioasă. După un weekend călduros, ne așteaptă o săptămână cu ploi și vânt puternic. Care sunt zonele cele mai afectate.

În săptămâna 12-18 martie, vremea se menține capricioasă. După un weekend călduros, ne așteaptă o săptămână cu ploi și vânt puternic. Care sunt zonele cele mai afectate.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 martie, ora 16:00 - 14 martie, ora 8:00, temporar va ploua, la început în jumătatea de vest a ţării, apoi mai ales în regiunile estice, sudice şi centrale.

Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în după-amiaza zilei de luni (12 martie) şi în noaptea de luni spre marţi (12/13 martie). La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15 - 20 l/mp şi izolat, mai ales în Oltenia, Banat, Transilvania şi Moldova, precum şi în zona montană, 30 - 35 l/mp.

Vremea în Banat

Regimul termic va avea ușoare fluctuații, astfel încât maximele se vor încadra, în medie regională, între 13 și 18 grade, iar minimele vor fi cuprinse, în general, între 3 și 6 grade.

Vremea în Transilvania

În săptămâna 12-18 martie, se vor resimți ușoare variații termice de la o zi la alta, dar maximele diurne se vor situa între 12 și 16 grade, iar minimele nocturne vor fi curpinse între 0 și 2 grade, în medie. Pe tot parcursul intervalului de prognoză probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată, dar în jurul datei de 13 martie acestea se vor semnala pe arii extinse și vor fi mai importante cantitativ.

Vremea în Maramureș

Săptămâna va fi caracterizată de ușoare variații termice, dar în general temperaturile maxime se vor situa între 10 și 15 grade, iar cele minime între 2 și 4 grade, în medie, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 16 martie și cele mai scăzute în zilele de 13 și 14 martie.

Vremea în Moldova

Începând cu 12 martie, până la mijlocul săptămânii se întrevede o ușoară scădere a temperaturilor medii maxime și minime, pentru ca după această dată (14 martie) și până spre sfârșitul intervalului, tendința acestora să fie de creștere ușoară de la o zi la alta. Astfel maximele vor scădea de la valori medii de 12 grade spre 10...11 grade în 14 martie, apoi vor crește spre 13...14 grade în data de 18 martie. Media minimelor va scădea de la valori de 3...4 grade la începutul celei de-a doua săptămâni spre valori în jurul a 1 grad în data de 15 martie, apoi vor crește spre valori în jurul a 3 grade în 18 martie.

Vremea în Muntenia

Săptămâna 12-18 martie debutează cu o scădere ușoară a temperaturilor maxime spre medii de 12 grade, pe 14 martie, respectiv o scădere spre aproximativ 3 grade a valorilor medii nocturne, la aceeași dată. Ulterior, până pe 18 martie, vremea se va încălzi din nou, astfel încât maximele vor crește iar spre valori medii de 15...16 grade, iar minimele spre 4 grade.

Vremea în Oltenia

În perioada 13 - 15 martie vremea se va răci ușor, media maximelor situându-se în jurul a 14 grade, iar cea a minimelor coborând spre 3 grade. Apoi, între 16 și 18 martie, valorile termice vor crește din nou și vor caracteriza o vreme caldă pentru acestă perioadă, urmând a se situa în jurul a 17 grade ziua și 4 grade noaptea, în medie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în perioada 5- 9 martie, apoi între 11- 14 martie.

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie

Vremea o ia RAZNA complet! Avertisment de ultimă oră al meteorologilor. Urmează două zile de coșmar în toată țara... Cum se stabilește data pentru Paște. De ce se modifică aceasta în fiecare an...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x