Antena Căutare

Vremea se schimbă în perioada 10 - 23 august! Apar şi ploile, iar temperaturile scad uşor în toată ţara

Pentru perioada 10 - 23 august, meteorologii prognozează un regim termic ridicat, însă, pentru prima dată după o perioadă lungă de timp fără precipitații, sunt șanse de ploi pe arii extinse în intervalul 15 - 18 august, la nivelul întregii țări.

Vremea se schimbă în perioada 10 - 23 august! Apar şi ploile, iar temperaturile scad uşor în toată ţara
În perioada următoare, vremea se răceşte uşor

Pentru perioada 10 - 23 august, meteorologii prognozează un regim termic ridicat, însă, pentru prima dată după o perioadă lungă de timp fără precipitații, sunt șanse de ploi pe arii extinse în intervalul 15 - 18 august, la nivelul întregii țări.

În Banat, până în jurul datei de 15 august, valul de căldură va persista, astfel că media regională a temperaturilor maxime va fi de 35 — 37 de grade. În a doua parte a intervalului se va produce o răcorire, însă vremea va fi în continuare călduroasă, cu valori diurne de 31 — 32 de grade. Media valorilor minime de temperatură va fi în creștere, de la 16 grade, până la 19 — 20 de grade, în perioada 14 — 17 august, ulterior urmând să revină la aproximativ 16 — 17 grade. Probabilitatea pentru averse pe arii extinse va fi mai ridicată în intervalul 15 — 18 august.

În Crișana, în cele două săptămâni de prognoză, vremea va fi călduroasă, caniculară până în jurul datei de 15 august, cu medii regionale ale maximelor termice de 35 — 37 de grade. În a doua parte a intervalului se va resimți o ușoară răcorire, dar media temperaturilor diurne nu va coborî sub 30 — 32 de grade. Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative, cele mai calde nopți urmând a se înregistra în perioada 12 — 17 august, când media acestora se va situa în jurul valorii de 18 grade. Averse locale se vor semnala cu precădere în intervalul 15 — 18 august. În rest, doar cu totul izolat pot să apară ploi de scurtă durată în zonele de deal.

În Transilvania, regimul termic se va situa peste mediile multianuale ale perioadei, dar mai ales în prima săptămână, când media regională a valorilor maxime va fi de 33 — 34 de grade, vremea urmând să fie, local, caniculară în timpul după-amiezelor. După 17 august, estimările arată o scădere de temperatură, spre maxime, în medie, în jurul valorii de 30 de grade. Media temperaturilor minime se va situa între 12 și 15 grade, cu cele mai ridicate valori între 14 și 18 august. Gradul de instabilitate va fi în creștere în intervalul 15 — 18 august când vor fi averse cu caracter local.

Prognoza meteo: Vremea în septembrie şi octombrie! Cât mai ţine canicula şi când apar ploile

În Maramureș, vremea va fi caniculară în prima săptămână de prognoză, când maximele termice se vor încadra, în medie, între 34 și 36 de grade. După data de 17 august, temperatura va scădea ușor și treptat, însă vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit, media valorilor maxime urmând să ajungă la 31 — 32 de grade. Minimele termice se vor situa, în medie regională, între 15 și 17 grade, valori mai scăzute fiind posibile la începutul și finalul intervalului. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, cu excepția intervalului 15 — 18 august când sunt prognozate averse locale.

În Moldova, vremea va fi călduroasă pe tot parcursul intervalului, iar până în jurul datei de 16 august va fi caniculară mai ales în zona de câmpie a regiunii, cu o medie a temperaturilor maxime de 36 de grade. După această dată, regimul termic va marca o ușoară scădere și se va caracteriza prin valori medii de 31 — 32 de grade. Mediile temperaturilor minime vor avea aproximativ aceeași evoluție, vor urca spre o medie regională de 19 grade în prima parte a intervalului, iar în a doua săptămână de prognoză, vor marca o ușoară scădere, spre 16 grade. Regimul pluviometric se va menține deficitar pe parcursul celor două săptămâni, averse în general slabe, pe arii restrânse, fiind de așteptat, mai ales după data de 16 august.

În Dobrogea, până în jurul datei de 16 august, vremea se va menține călduroasă, local caniculară, mai ales în partea continentală, cu temperaturi maxime, în medie regională, de 33 — 35 de grade. Nopțile vor fi tropicale în cea mai mare parte a regiunii, astfel că media minimelor se va situa în jurul valorii de 22 de grade. Pentru a doua săptămână de prognoză este estimată o răcorire a vremii, media temperaturilor maxime urmând să ajungă la 29 — 30 de grade, iar a minimelor la 18 — 19 grade. Regimul pluviometric se va menține deficitar pe parcursul celor două săptămâni, doar izolat fiind posibile ploi slabe, de scurtă durată, îndeosebi în perioada 16 — 18 august.

În Muntenia, valorile termice se vor menține ridicate până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, caracterizând o vreme călduroasă, caniculară în timpul după-amiezelor. Se vor înregistra, în medie regională, valori maxime de 35 — 37 grade și minime în creștere ușoară, spre o medie regională de 19 — 20 grade. După data de 17 august se întrevede o scădere ușoară a temperaturii aerului, astfel încât media maximelor va fi de 32 — 33 de grade, iar a minimelor în jurul valorii de 16 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată în zilele de 17 și 18 august, în timp ce în restul intervalului vor fi posibile ploi de scurtă durată, pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal.

Record absolut: Luna iunie 2015 a fost cea mai călduroasă din ultimii 135 de ani! Specialiştii dau un verdict sumbru

În ceea ce privește Oltenia, până în data de 15 august, vremea se va menține caniculară. Media regională a valorilor termice diurne va fi de 34-36 de grade, iar a celor nocturne va fi în creștere, de la 16 grade în primele două zile, până în jur de 19 grade în 15 — 16 august. În a doua parte a intervalului, este probabilă o scădere de temperatură, astfel că media maximelor va ajunge la 31 — 32 de grade, iar cea a minimelor spre valori în jur de 16 grade. În perioada 15 — 18 august, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel că mai ales în timpul după-amiezelor, local, vor fi averse (posibil mai însemnate cantitativ). În restul intervalului ploile vor fi posibile cu totul izolat.

La munte, pe parcursul intervalului de prognoză, vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit, fiind estimate valori maxime, în medie, în jurul valorii de 24 de grade în prima săptămână de prognoză și de 21 — 22 de grade, în a doua săptămână. Minimele termice vor fi în creștere ușoară, de la 12 grade în prima zi a intervalului, spre 14 — 15 grade, urmând să revină la valori în jur de 12 grade, după data de 19 august. Instabilitatea atmosferică se va accentua în perioada 14 — 18 august, astfel că, mai ales în timpul după-amiezelor, vor fi averse, izolat importante cantitativ. În restul intervalului ploi de scurtă durată vor fi posibile doar pe arii restrânse.

Noi schimbări în învăţământ! Reprezentantul elevilor intră în consiliul de administrație al școlii... Pilotul planorului dispărut în munți, căutat cu o dronă specială, dotată cu cameră termică și zoom...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x