Antena Căutare

Zece curse programate de pe Aeroportul Otopeni, opt fiind chartere pentru transportul muncitorilor sau repatrierea cetăţenilor

Zece curse sunt programate, vineri, de pe Aeroportul Otopeni, opt fiind chartere pentru transportul muncitorilor sau repatrierea cetăţenilor. Cursele sunt operate de mai multe companii aeriene.

Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), zece curse sunt programate vineri, opt dintre ele fiind chartere pentru transportul muncitorilor sezonieri sau pentru repatrierea cetăţenilor.

De exemplu, din Spania vor fi repatriaţi cetăţeni români, dar, totodată, sunt transportaţi spre ţara de origine cetăţeni spanioli.

Două dintre curse merg la Madrid, două curse merg la Barcelona şi câte o cursă la Hamburg, Malmo, Dusseldorf şi Nurenberg.

FOTO - CNAB

De asemenea, sunt operate două curse regulate către Stockholm şi Atena.

Reprezentanţii CNAB au precizat că au fost luate măsurile necesare pentru distanţarea socială, fiind asigurată distanţa de 2 metri între persoane, atât la check-in cât şi în aşteptarea deschiderii îmbarcării.


Sursa : news.ro

Răsturnare de situație! Cine este bărbatul care și-a înjunghiat soția, iar apoi s-a rănit ca totul să pară un atac... Ploieşti: Bărbat tăiat în zona gâtului, în urma unui scandal pornit de la o datorie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x