Antena Căutare

Andy, ispită în cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii”:”Sunt povești de viață mult mai intense”

Cu un fizic atletic și puternic, Andy este pregătit să devină pentru a doua oară ispită în cel de-al patrulea sezon Temptation Island Insula iubirii, care va fi difuzat în fiecare luni şi marţi, începând din 3 septembrie, de la 20:00, la Antena 1.

Tânărul pasionat de sport, cu un fizic hipnotizant, îndrăgostit de călătorii şi de cărţi, mărturisește că experiența din sezonul trecut l-a făcut să se cunoască mai bine și l-a învățat cum să gestioneze situații. Cât despre cel de-al patrulea sezon, Andy mărturisește că este impresionat de cele trăite. ”Din punctul meu de vedere, sezonul acesta este foarte captivant și foarte diferit de ce a mai fost, sunt niște povești de viată mult mai intense și cu un impact emoțional mult mai puternic. Fetele sunt extrem de frumoase, iar poveștile lor sunt fabuloase. Sezonul trecut am învățat foarte multe despre mine, iar de data aceasta voi pune în aplicare toate acestea”, a povestit Andy.

Cât despre femeia visurilor sale, Andy spune că nu are un tipar bine stabilit. Nu am un gen anume, poate că genul de femeie pe care îl caut azi se potrivește unei descrieri, peste câțiva ani corespunde alteia. De aceea nu cataloghez femeile, dar știu sigur ce fel de persoană ar trebui să fie femeie de lângă mine! În primul rând, o femeie sinceră și înțelegătoare, blândă și caldă, dar cu tărie de caracter și foarte hotărâtă și ambițioasă! O femeie care să fie ea cineva prin ea și nu prin mine!”, a mai spus Andy.

În cel de-al patrulea sezon ”Temptation IslandInsula iubirii”, care va fi difuzat în fiecare luni şi marţi, începând din 3 septembrie, de la 20:00, la Antena 1, patru cupluri care au relații de lungă durată însă nu au făcut încă marele pas își vor putea testa relația și vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâția ani este cu adevărat jumătatea lor. La finalul sezonului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viață este același sau dacă se văd nevoiți să meargă pe căi separate.

"Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. <Temptation Island - Insula Iubirii> are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi, din nou, impresionați!", spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.

Surpriza URIAŞĂ a noului sezon "Insula Iubirii - Temptation Island"! Cine se întoarce în Thailanda. Doamnele ş... Maria Ilioiu, din nou ispită în ”Temptation Island – Insula iubirii”: ”Experiența e unică!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x