Antena Căutare

Bombă în NOUL SEZON de „Insula Iubirii”. Ea va fi UNA DINTRE ISPITE! Fanii se vor bucura enorm!

Sexy și provocatoare, Maria Ilioiu este pregătită să devină pentru a treia oară ispită în cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island Insula iubirii, la Antena 1.

Frumoasa roșcată, care pe 3 martie va împlini 28 de ani, spune că participarea la „Insula Iubirii” a ajutat-o să cunoască mai mulți oameni, dar și să se descopere pe sine. Spune că își cunoaște foarte bine calitățile fizice, poate seduce orice bărbat, iar rolul de ispită, pe care și-l asumă din nou în Thailanda, o încântă.

La prima sa apariție în ”Temptation Island – Insula iubirii”, Sasha, fostul iubit al Elenei Stroe, a fost cel care s-a îndrăgostit până peste cap de Maria, după ce roșcata i-a arătat latura sa sinceră și lipsită de inhibiții. În cel de-al treilea sezon, Maria și Thailanda i-au furat inima și mințile lui Aurel, care venise pe ”Insula Iubirii” alături de iubita sa, Alexandra, iar acum este din nou încrezătoare. ”Știu să fiu frumoasă și senzuală fără a folosi cuvinte pentru asta”, susține Maria.

Bombă în NOUL SEZON de „Insula Iubirii”. Ea va fi UNA DINTRE ISPITE! Fanii se vor bucura enorm!

„Insula Iubirii” a primit cu brațele deschise noi cupluri care vor să trăiască experiența care a schimbat viețile multor perechi de îndrăgostiți!

În această perioadă, Radu Vâlcan și echipa sa se află în Thailanda pentru a filma cel de-al patrulea sezon al emisiunii „Insula Iubirii”, în care cuplurile de îndrăgostiți acceptă să se supună testului cu cel mai sincer răspuns.

"Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. <Insula Iubirii> are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi, din nou, impresionați!", spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.

„Insula iubirii” revine cu surprize uriașe! Ce aduce noul sezon! „O să fie ceva diferit”... "Nu suportam să-l văd că plânge". Noul sezon "Insula Iubirii" stă să înceapă, iar una dintre ispite ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x