Antena Căutare

Ce spune Daniel Ungureanu despre despărțirea pe care ispita Mădălina a anunțat-o cu o zi în urmă. De la ce a pornit totul

La doar o zi de când ispita Mădălina a declarat pe contul ei de Instagram că ea și Dani Boy s-au despărțit, fostul concurent de la Insula Iubirii a reacționat și i-a luat prin surprindere pe fanii emisiunii.

Galerie
Acum, la câteva luni de când formează un cuplu, Mădălina a răspuns pe Insta Story unei întrebări de la urmăritorii ei, spunând că ea și Dani nu mai formează un cuplu. | A1

Daniel Ungureanu a venit la Insula Iubirii în sezonul 8 într-un cuplu cu Maria Covașa, fiind hotărât că vrea să își întemeieze o familie cu ea dacă trec împreună testul fidelității.

Până la final, Dani a fost cel care a căzut în ispită și a legat o conexiune puternică cu ispita Mădălina, care chiar s-a îndrăgostit de el.

Citește și: Reacția Daianei după ce a aflat că Dani și Mădălina de la Insula Iubirii 8 s-au despărțit. Ce a spus fosta concurentă

Ce s-a întâmplat, de fapt, între Mădălina și Daniel

Articolul continuă după reclamă

Cei doi au decis să plece împreună de pe insulă și au format un cuplu din acel moment. Cu toate acestea, ce a urmat pentru ei nu a fost doar lapte și miere.

La doar câteva săptămâni de când s-au mutat împreună în București, se pare că Dani a simțit nevoia să se răzbune, semn că încă se gândea la Maria, fosta lui iubită.

După ce Dani a aflat că Maria s-ar fi întâlnit cu ispita Beni la Brașov, acesta a înșelat-o pe Mădălina cu fosta iubită a lui Beni.

Chiar dacă Mădălinei i-a fost foarte greu atunci când a aflat acest lucru, ea l-a iertat, încercând să îi găsească scuze și spunând că poate Daniel era încă dezorientat după fosta lui relație cu Maria.

Acum, la câteva luni de când formează un cuplu, Mădălina a răspuns pe Insta Story unei întrebări de la urmăritorii ei, spunând că ea și Dani nu mai formează un cuplu.

Citește și: Ispita Mădălina de la Insula Iubirii anunță că ea și Dani s-au despărțit. Ce a transmis după ce a dat de înțeles că e însărcinată

Ieri au apărut mai multe fotografii cu Dani în prezența unei domnișoare misterioase în club. Se pare că astăzi Dani a venit și el cu partea lui de poveste.

Fostul concurent de la Insula Iubirii 8 a povestit că el și Mădălina nu s-au despărțit și că e vorba de o neînțelegere.

“Aseară, am fost cu un prieten în club și au venit niște fane că na, așa le pot numi, au făcut poze cu noi, s-au interpretat greșit anumite chestii și până să mă trezesc să discut cu Mădă lucrurile astea… a postat ea că ne-am despărțit. Ulterior am vorbit cu ea și s-a rezolvat treaba”, a povestit Dani pentru Cancan.

Se pare că Mădălina ar fi aflat și ea din mediul online că Dani se afla în club cu alte fete și a decis pe loc să pună capăt relației dintre ei. Mai târziu, când Dani a venit cu explicații, se pare că cei doi au decis să se împace.

Așadar, Mădălina l-a iertat și de această dată pe Daniel Ungureanu, după ce în timpul relației lor ei au trecut prin mai multe momente dificile.

Citește și: Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Mădălina, dezvăluiri cu lacrimi în ochi despre relația cu Dani. Cum se înțeleg acum

Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Loredana Martin a vorbit deschis despre legătura pe care a stabilit-o cu Co... Video-ul în care Răzvan Kovacs apare alături de soția lui Ema și ispita Maria Tebieș. Ce a spus Răzvan despre împăcarea ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 29 noiembrie 2024. Nea Mărin și Liviu Vârciu au ajuns la suma de 1000 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 29 noiembrie 2024. Nea Mărin și Liviu Vârciu au ajuns la suma de 1000 de lei Vineri, 29.11.2024, 19:00
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x