Antena Căutare

Cererea în căsătorie a Ionelei a schimbat părerea internauților despre George. Ce spun acum despre el: „din masculul înfumurat...”

George Vornicu a impresionat o țară întreagă cu momentul în care a cerut-o în căsătorie pe iubita lui la Insula Iubirii. Iată cum și-au schimbat fanii emisiunii părerea despre iubitul Ionelei Coșa după scena emoționantă de la televizor!

Galerie
Cererea în căsătorie a Ionelei a schimbat părerea internauților despre George | Antena 1

George Vornicu și Ionela Coșa sunt ultimii concurenți care au intrat în testul relației de la Insula Iubirii sezonul 9 și care au demonstrat până în ultima lor zi în Thailanda că iubirea adevărată există și rezistă indiferent de circumstanțele în care se află partenerii.

Cei doi au avut un parcurs diferit față de ceilalți concurenți din acest sezon, însă, în cele din urmă, acest aspect i-a făcut pe fanii emisiunii să îi aprecieze cu adevărat pentru ceea ce au demonstrat în momentul în care s-au reîntâlnit după mai multe zile petrecute la distanță alături de ispite.

Citește și: Insula Iubirii, 27 august 2025. Marian Grozavu n-a mai rezistat și a alergat spre vila fetelor. De ce a recurs la gestul nebunesc

Cererea în căsătorie a Ionelei a schimbat părerea internauților despre George. Ce spun acum despre el: „din masculul înfumurat...”

Articolul continuă după reclamă

Încă de la prima lor apariție, telespectatorii au început să își formeze o părere despre amândoi, însă cel care nu a reușit să câștige simpatia celor de acasă încă de la început a fost George.

Pentru că el s-a plâns de mai multe ori de condițiile meteo și de alți factori din Thailanda, atât fanii emisiunii, cât și isptele feminine au considerat că este mult prea pretențios și că nu își dorește să se testeze cu adevărat, așa cum toată lumea s-ar fi așteptat.

Cu toate acestea, el a demonstrat că atunci când iubești o persoană cu adevărat, nimeni și nimic nu poate schimba acest lucru, indiferent de situațiile dificile care pot apărea de-a lungul vieții.

George nu doar că a păstrat distanța față de ispitele feminine, ci a și recunoscut că dorul față de Ionela l-a măcinat din ce în ce mai mult cu fiecare zi care trecea departe de ea.

Totuși, pentru el revederea cu persoana iubită a venit mai devreme decât în cazul celorlalți concurenți, după ce prezentatorul emisiunii l-a anunțat că testul relației pentru ei s-a încheiat.

În acel moment, el a răsuflat ușurat și a început să zâmbească din suflet, știind că urma ca în scurt timp să o revadă pe Ionela și să o ceară în căsătorie așa cum a plănuit.

După momentul copleșitor pe care o țară întreagă l-a urmărit cu sufletul la gură, internauții au început să își schimbe radical părerea despre concurent, mărturisind că au fost surprinși cu adevărat de George.

Citește și: Mesajul transmis de Ionela Coșa după ce George Vornicu a cerut-o în căsătorie la Insula Iubirii 2025: „M-am trezit bogată”

Iată doar câteva dintre comentariile care au apărut la o postare cu momentul cererii în căsătorie:

  • „A se observa din masculul înfumurat când și-a văzut femeia a fost ca un motan pe lângă ea, asta înseamnă să-ți iubești femeia și să o prețuiești ca ochii din cap!!”
  • „Cât nu l-am plăcut pe omul ăsta, dar în seara asta m-a făcut să plâng… frumos, bravo!”
  • „Băi, ne-a surprins enorm George”
  • „Au dispărut toate mirosurile urâte, toată căldura insuportabilă în secunda în care a privit-o în ochi.”
  • „El e ce trebuie și o face să radieze! Se completează reciproc dar el îi dă exact ce are nevoie și evident că nu caută în nimeni nimic pentru că le are pe toate cum a zis el la final!”

Iată și postarea virală pe Tik Tok:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Insula Iubirii, 27 august 2025. Ella Vișan și-a asumat relația cu Teo Costache. Ispita a rămas impresionată de gestul făcut

Insula Iubirii Plus, sezonul 9. Marian și Cristi, discuție sinceră despre imaginea lui Marian. "O să fiu favoritul ... CONCURS! Câștigă invitații duble la vizionarea ultimului episod din Insula Iubirii, difuzat la Beraria H...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Diandra Moga, imaginea din copilărie care a atras atenția urmăritorilor ei. Cum arăta ispita când era mică
Diandra Moga, imaginea din copilărie care a atras atenția urmăritorilor ei. Cum arăta ispita când era mică
Sfaturi pentru a curăța mobila mată. Ce arată specialiștii în acest sens
Sfaturi pentru a curăța mobila mată. Ce arată specialiștii în acest sens Catine.ro
Cristina și Andrei Rotaru de la Insula Iubirii sezonul 8, aniversare de 12 ani. Imagini de colecție de la începutul relației
Cristina și Andrei Rotaru de la Insula Iubirii sezonul 8, aniversare de 12 ani. Imagini de colecție de la...
Burak Özçivit și Fahriye Evcen au petrecut timp de calitate alături de copii. Cum s-au fotografiat actorii celebri
Burak Özçivit și Fahriye Evcen au petrecut timp de calitate alături de copii. Cum s-au fotografiat actorii celebri Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bacalaureat la clasa a VIII-a. Un inginer din Sibiu, pasionat de matematică, pregătește elevi de școală generală pentru Bac-ul de la anul. Copiii, testați ca la un examen adevărat: „Țintim nota 9!”
Bacalaureat la clasa a VIII-a. Un inginer din Sibiu, pasionat de matematică, pregătește elevi de școală... Libertatea.ro
Cât de mult va avea România de suferit după plecarea Lukoil și cum vom compensa lipsa carburanților rusești
Cât de mult va avea România de suferit după plecarea Lukoil și cum vom compensa lipsa carburanților... Ziare.com
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, înconjurată de lux şi opulenţă. Unde s-a putut fotografia Ioana
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, înconjurată de lux şi opulenţă. Unde s-a putut fotografia Ioana AntenaSport
Romina Gingașu s-a întors pe băncile facultății. La ce universitate de top studiază soția miliardarului Piero Ferrari: „Următorul pas în carieră”
Romina Gingașu s-a întors pe băncile facultății. La ce universitate de top studiază soția miliardarului Piero... Elle
Cine sunt părinții fetiței în vârstă de 2 ani care a murit pe scaunul stomatologului. Andrei și soția lui mai au un băiețel
Cine sunt părinții fetiței în vârstă de 2 ani care a murit pe scaunul stomatologului. Andrei și soția lui mai... Spynews.ro
Mădălina Ghenea a surprins pe toată lumea! Cum a putut diva să iasă dintr-un hotel bucureștean – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a surprins pe toată lumea! Cum a putut diva să iasă dintr-un hotel bucureștean – GALERIE... BZI
Previziuni sumbre pentru Nicușor Dan, pentru finalul anului! Carmen Harra a vorbit despre data de naștere a președintelui
Previziuni sumbre pentru Nicușor Dan, pentru finalul anului! Carmen Harra a vorbit despre data de naștere a... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pui cu legume în stil asiatic. Rețetă preparată la wok
Pui cu legume în stil asiatic. Rețetă preparată la wok HelloTaste.ro
Descoperire arheologică unică în România. Ruinele unui oraș antic au ieșit la suprafață.
Descoperire arheologică unică în România. Ruinele unui oraș antic au ieșit la suprafață. "Este un Pompei al... Antena3.ro
Experții au observat materia întunecată pentru prima dată. Imaginea care i-a uimit
Experții au observat materia întunecată pentru prima dată. Imaginea care i-a uimit useit
Horoscopul zilei de 17 noiembrie 2025. Scorpionii își schimbă cursul vieții. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 noiembrie 2025. Scorpionii își schimbă cursul vieții. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscopul iubirii: 5 zodii primesc o lecție despre dragoste adevărată între 17 și 23 noiembrie 2025
Horoscopul iubirii: 5 zodii primesc o lecție despre dragoste adevărată între 17 și 23 noiembrie 2025 Jurnalul
Clinica de stomatologie unde a murit fetița de 2 ani a fost ÎNCHISĂ. Nereguli găsite
Clinica de stomatologie unde a murit fetița de 2 ani a fost ÎNCHISĂ. Nereguli găsite Kudika
Un nou Drum Expres în România - CNIR a emis ordinul de începere a lucrărilor. Șoseaua va lega două mari orașe din țară
Un nou Drum Expres în România - CNIR a emis ordinul de începere a lucrărilor. Șoseaua va lega două mari orașe... Playtech
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București Redactia.ro
Un fost cioban din Bihor a rescris povestea succesului. Conduce acum o afacere de 35 de milioane €
Un fost cioban din Bihor a rescris povestea succesului. Conduce acum o afacere de 35 de milioane € Observator
Unghiile și sănătatea: ce spune starea sau aspectul unghiilor despre sănătatea ta?
Unghiile și sănătatea: ce spune starea sau aspectul unghiilor despre sănătatea ta? MediCOOL
Cele mai bune condimente pentru carnea de porc. Cu ce să o aromatizezi ca să aibă gust ca la restaurant
Cele mai bune condimente pentru carnea de porc. Cu ce să o aromatizezi ca să aibă gust ca la restaurant HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și mentală
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și... Gandul
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
30 de lucruri mărunte și gesturi care înseamnă mult pentru copii
30 de lucruri mărunte și gesturi care înseamnă mult pentru copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Lansarea Grand Theft Auto 6 a fost amânată din nou. Când ar ajunge pe piață jocul mult așteptat
Lansarea Grand Theft Auto 6 a fost amânată din nou. Când ar ajunge pe piață jocul mult așteptat UseIT
Burgeri de sfeclă roșie cu orez. Fragezi, colorați și plini de savoare vegetală
Burgeri de sfeclă roșie cu orez. Fragezi, colorați și plini de savoare vegetală Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x