Antena Căutare

Întâlnire de gradul 0 între Maria și ispita Mădălina, fostele iubite ale lui Dany Boy de la Insula Iubirii. De ce s-au întâlnit

Maria și ispita Mădălina de la Insula Iubirii s-au fotografiat împreună la Brașov. Cele două, care au avut relații amoroase cu DanY Boy, au luat prin surprindere pe toată lumea.

Galerie
Maria și ispita Mădălina de la Insula Iubirii s-au fotografiat împreună la Brașov. Cele două, care au avut relații amoroase cu Dani Boy, au luat prin surprindere pe toată lumea. | Antena 1 si Instagram

La Insula Iubirii, Daniel Ungureanu venea alături de Maria Covasa. La momentul respectiv aveau o relație de cinci ani, cu numeroase despărțiri și împăcări.

Încă de la început, Maria a fost deschisă față de ispitele masculine. După ce a petrecut timp în compania lui Marcel, tânăra a preferat să păstreze o anumită distanță față de toți. Însă într-un final, simpatia pentru Alin a trădat-o. De cealaltă parte, Dany a fost mai rezervat inițial, dar nu a durat mult până și-a exprimat atracția pentru Mădălina.

În ultimele săptămâni pe Insula Iubirii, Dany și Mădălina au fost protagoniștii unor momente incendiare și după ce Maria a refuzat să plece cu el de pe insulă, tânărul și ispita au ajuns să aibă o relație.

Citește și: E scandal între ispita Mădălina și Dani Ungureanu de la Insula Iubirii. Ce acuzații grave îi aduce bărbatul

Articolul continuă după reclamă

Nu a fost roz, căci Mădălina a fost înșelată la scurt timp de la sosirea în România. I-a mai dat o șansă, însă lucrurile nu au mers bine și au ajuns să se despartă. Cei doi s-au acuzat reciproc de gelozie și infidelitate, iar recent Dany și-a asumat o nouă relație.

În plus, la bonfire, Mădălina a confruntat-o pe Maria și a părut să îi țină partea lui Dany.

De ce s-au întâlnit Maria și ispita Mădălina la Brașov. Ce au discutat fostele iubite ale lui Dany Boy

Cam în același timp, Maria și ispita Mădălina s-au pozat împreună. Întâlnirea lor nu a fost o coincidență, ci se pare că au stabilit să iasă la o cafea.

”M-am întâlnit cu Mădălina și sora ei în mall, în Brașov. Ele erau în trecere pentru un party de aici. Am băut ceva și am stat câteva minute să vorbim. Nu am nimic cu ea și nici ea cu mine. Am lămurit acest lucru. A fost un dialog normal și matur. Noi nu am avut și nu o să avem nimic de împărțit, singurul lucru în comun pe care l-am avut a fost Dany.

Citește și: Insula Iubirii sezon 8, 20 august 2024. Marcel a plâns în hohote după ce a realizat că Maria l-a ales pe Alin: ”E o durere mare”

Nu pot să spun mai multe decât că Mădălina mi-a dat dreptate cu tot ceea ce am zis în emisiune, s-a convins și ea că tot ce am spus despre Dany este adevărat. Nu vreau să intru în detalii, însă s-a convins singură că eu nu am mințit cu nimic pe Insulă” , a spus Maria pentru Cancan.

Se pare că în ciuda confruntării din cadrul emisiunii Insula Iubirii, Mădălina și Maria au ajuns la sentimente mai bune, după ce au încheiat orice legătură cu Dany Boy.

Câți bani a scos din buzunar Simona, concurenta de la Insula Iubirii sezon 8, pentru ultimele intervenții estetice. Ce a... Iustina Luchian de la Insula Iubirii și fetița ei au fost externate din spital. Cum arată camera Ivanei Nectaria...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 29 noiembrie 2024. Nea Mărin și Liviu Vârciu au ajuns la suma de 1000 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 29 noiembrie 2024. Nea Mărin și Liviu Vârciu au ajuns la suma de 1000 de lei Vineri, 29.11.2024, 19:00
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x