Într-un interviu sincer oferit pentru Interviurile Insula Iubirii sezon 8, ispita Mădălina a vorbit despre relația ei cu Dani. Deși „nu e totul roz”, tânăra e hotărâtă să dea o șansă cuplului lor, dar a recunoscut că nu știe dacă se vede în viitor cu fostul iubit al Mariei.
Despre rolul de ispită, aceasta susține că i-a schimbat complet viața în bine. Spune că experiența a făcut-o să aibă din nou compasiune pentru cei din jur, și să simtă lucruri, doarece în ultimii trei ani a fost „goală pe interior”. În plus, își dorește să se reprofizele din punct de vedere profesional.
De asemenea, chiar dacă înainte de emisiunea era sigură că nu va pleca de acolo cu cine , ispita s-a întors în țară într-un cuplu. Mădălina și Dani sunt acum într-o relație, care nu este, însă, chiar perfectă.
Cum se înțeleg Dani și ispita Mădălina după ce s-au întors de la Insula Iubrii sezonul 8.
Dani și ispita Mădălina au plecat împreună de la Insula Iubirii sezonul 8. iar relația lor a continuat și după întoarcerea în țară. La doar două săptămâni, băiatul a înșelat-o, însă aceasta i-a găsit circumstanțe atenuante și a mai dat o șansă cuplului lor.
Întrebată cum îl vede pe Dani acum, după aproximativ jumătate de an de relație, tânăra a făcut dezvăluiri cu lacrimi în ochi.
„În continuare văd în el potențialul pe care l-am văzut în emisiune, doar că un îl valorifică. În ultimul timp văd niște schimbări la el, văd că vrea, dar înaintăm destul de greu în procesul ăsta. Poate fi o mică reținere când vorbesc despre el, pentru că mi-aș dori mult mai mult din partea lui. Dar momentan, asta avem, cu asta defilăm, a declarat Mădălina cu lacrimi în ochi.
„Un bărbat când vrea, face. Nu trebuie să îi spui tu anumite lucruri. Doar că el în relația anterioară nu a fost învățat cu lucrurile astea. Mi se pare că a fost mai mult o relație adolescentină în care ea i-a acceptat foarte multe lucruri, nu l-a învățat cum să fie bărbat. Nu a avut ocazia să vadă ce înseamnă să ai o femeie lângă tine. A avut un copil, din punctul meu de vedere”, a mai adăugat aceasta la Interviurile Insula Iubirii sezon 8.
„În prezent, da. Suntem într-o relație. A fost o relație cu suișuri și coborâșuri. Nu ne-am plictisit. Nu știu dacă va fi o relație de viitor, dar încercăm. Pot să-mi spu ce îmi doresc în viitor, dar fără să îl implic pe el pentru că nu am un glob de cristal să știu lucrurile pe care le va face el. Îmi doresc o familie și un bărbat care să ofere siguranță din toate punctele de vedere. O stabilitate financiară, siguranță emoțională, psihică, să poți să faci orice cu el. Să râdeți împreună, să plângeți împreună”
Cu toate acestea, fata a mărturisit că, în prezent, Dani nu pare că poate să îi ofere lucrurile de care are nevoie, dar vrea să continue relație pentru că vede eforturi din partea lui.
„Nu sunt 100% convinsă că va merge. Eu am pretenții și așteptări tot mai mari de la bărbatul de lângă mine. Cred că spre final, m-am îndrăgostit. Am picat în ispită. În propria ispită”.
Fata a vorbit și despre momentul în care Dani i-a fost infidel, la doar 2 săptămâni după ce s-au întors în țară, în calitate de cuplu.
„Au exista greșeli din partea lui. Peste care eu nu am trecut nimănui până acum și nu credeam că o voi face vreodată. Am ales să continuăm relația, dar inclusiv în prezent, îi scot ochii. Nu depinde doar de el, depinde și de mine dacă o să pot să trec peste sau nu. A avut o mică aventură”, a mărturisit Mădălina la Interviurile Insula Iubirii sezon 8.
Ispita a vorbit și despre ce părere au părinții ei despre cuplul format de aceasta pe Insulă.
„Nu pot să zic că au fost 100% de acord. Dar mi-au spus e viața ta, ești majoră, ești vaccintă, ai o vârstă, îți iei propriile alegeri. Ei nu au văzut imaginile la televizor, le-au văzut în online. Nu au zis nimic rău. Ei nu se bagă, sunt oameni celebrali. Îmi sunt alături în continuare, nu sunt jenați, rușinați, se mândresc în contiuare cu mine”, a declatat Mădălina.
Ce s-a întâmplat cu inelul pe care Dani i l-a cumpărat Mariei la Insula Iubirii sezonul 8
Extrem de deschisă, ispita a povestit și ce s-a întâmplat cu inelul pe care Dani i l-a cumpărat Mariei pe Insulă. Tânăra a dezvăluit că foștii iubiți s-au mai întâlnit doar pentru a-și lua lucrurile unul de la celălalt, moment la care a fost prezentă și ea, însă fetele nu au interacționat.
Inelul ar fi ajuns într-adevăr la Maria, dar dintr-o greșeală.
„Erau în mașină, se duceau spre casă. Cutiuța cu inelul a căzut pe jos și ea a luat-o. A zis: A, asta e pentru mine. Și a luat-o”, a spus ea.
Interviurile Insula Iubirii, exclusiv în AntenaPLAY, din 29 august. Favoriții show-ului fenomen fac dezvăluiri după Marea Finală
După Marea Finală din 28 august 2024, fanii Insula Iubirii pot vedea primele impresii ale concurenților din sezonul 8 Insula Iubirii despre Marea Finală, dar și ce concluzii au tras după cele 21 de zile departe de partenerii lor.
Interviurile exclusive cu cei care au făcut parte din experiența celui mai dur test al fidelității vor fi vizionate exclusive în AntenaPLAY, secțiunea Interviurile Insula Iubirii. Publicul o să afle detalii neștiute din culisele Finalei de la concurenții acestui sezon, dar și cum le-a schimbat viața participarea la emisiune.
Cele mai picante informații ale testului de fidelitate vor fi spuse, fără ezitare, de către cuplurile din sezonul 8 Insula Iubirii. Stai cu ochii pe AntenaPLAY pentru a fi primul care vizionează interviurile exclusive ce vor apărea după Marea Finală din 28 august 2024.
Interviurile Insula Iubirii se văd în AntenaPLAY începând cu 29 august 2024.
Cum au apărut Claudiu și Anamaria în online după ce au petrecut o seară împreună. Ce gest neașteptat a făcut fostul conc... Ispita Maria Tebieș, cea mai fierbinte apariție la evenimentul unde a fost difuzată finala Insula Iubirii sezon 8. Cum a...