Antena Căutare

Prima întâlnire cu ispitele pe ”Insula Iubirii” naște reacții NEAȘTEPTATE!

Prima noapte pe ”Insula Iubirii” a fost plină de surprize pentru cele patru cupluri curajoase venite să afle adevărul despre ei și despre partenerii lor, iar ziua ce a urmat le-a rezervat și mai multe emoții.

Încă din prima seară, Răzvan și Cati și Mirela și Ionuț au avut parte de o întâlnire cu Radu Vâlcan, la bonfire, mai devreme decât se așteptau. În timp ce Cati și Ionuț au aflat că deja li s-a pregătit un date alături de ispitele Raul și, respectiv, Nicoleta, pentru Răzvan și Mirela, care au ajuns singuri în resorturi, noaptea a fost una lungă și întreruptă de o alarmă care se le reamintească unde sunt partenerii lor și cum petrec.

Nu s-a mai putut abține și a izbucnit! Hannelore, în lacrimi, când credea că nu e filmată: ”Chiar nu știu dacă era necesară chestia asta!”

Pe amândoi, singurătatea i-a făcut să se gândească la toate scenariile posibile, iar Mirela a mărturisit că nu exclude chiar varianta că Ionuț ar putea pica în ispită încă din prima seară. ”El e direct, de unde știu eu dacă îi place de ea sau nu. Trebuie să trec de hopul acesta, ca să văd cum e el, abia dimineață mi-am dat seama că acesta este motivul pentru care am venit aici”, a spus aceasta.

Prima întâlnire cu ispitele pe ”Insula Iubirii” naște reacții NEAȘTEPTATE!

Către dimineață, în celălalt resort, Răzvan a avut parte și el de o revelație. ”Nu știu dacă să îi fac ceva urât sau nu. I-am făcut multe, nu știu câte femei ar fi acceptat, vreau să o respect, dacă greșește ea, să își dea seama că eu aici am fost cerebral. Acum... să vedem ce-o fi, că dacă sar fetele astea pe mine... ”, a spus acesta.

Surpriză de proporții la ”Insula Iubirii”! Marinela l-a dat uitării pe Iulian! Atingeri tandre între ea și ispita George: ”M-am abținut, să știi. Eu sunt mai explozivă!”

De partea cealaltă, în ultima noapte petrecută împreună, cuplurile formate din Mari și Iulian și Hane și Bogdan, au avut parte de un somn nu foarte liniștit după ce au primit un mesaj video ce le-a oferit prima ocazie de a vedea ispitele pe care a doua zi le-au și cunoscut. Iar dacă în intimitatea dormitorului imaginile le-au făcut pe Hane și Mari să își piardă zâmbetul, a doua zi, la întâlnirea oficială cu fetele și băieții, cele două au încercat să rămână cât să poate de indiferente.

Astfel, după ce Iulian și Bogdan au înghițit în sec, a venit apoi rândul fetelor să simtă emoții atunci când au cunoscut ispitele feminine: Eugenia, Carmen, Irina, Dana și Maria. Aceasta din urmă, la fel ca și Andi, sunt ispitele care au dat mari emoții partenerilor din cupluri, chiar dacă aceștia au încercat să și le ascundă.

Prima întâlnire cu ispitele pe ”Insula Iubirii” naște reacții NEAȘTEPTATE!

Doar câteva minute au avut apoi concurenții la dispoziție pentru a-și lua la revedere de la partenerii lor, după care au plecat în resorturile în care vor urma să locuiască alături de ispite pentru următoarele 20 de zile. ”Sinceră să fiu, nu am încredere în mine... dacă mă voi simți atrasă de cineva...”, a mărturisit Mari.

Răzvan și Mirela au fost cei mai încântați să îi vadă în resorturile în care aceștia au stat singuri timp de aproape 24 de ore. Nu a durat mult până când s-au format și bisericuțele, iar Hane și Mirela au ocupat o cameră, descoperind din primele discuții că au ajuns pe Insulă doar din cauza dorinței partenerilor lor. Și Bogdan și Ionuț au devenit colegi de cameră, în timp ce Răzvan și Iuli au rămas să locuiască împreună.

Între timp, ispitele au sosit și ele în resorturi, iar dacă la Minitel fetele încă plângeau în baie, la Purimuntra, băieții au început imediat petrecerea și s-au aruncat în piscină. Cu emoții ca la balul debutantelor, Mari, Mirela și Hane au ieșit din cameră pentru a se întâlni cu băieții la piscină. Situația s-a schimbat însă după câteva ore de dansuri și discuții, când băieții au anunțat că se retrag la culcare, în timp ce la Minitel petrecerea era în toi!

Prima întâlnire cu ispitele pe ”Insula Iubirii” naște reacții NEAȘTEPTATE!

Noaptea a adus însă și prima alarmă pentru fete, care s-au arătat dezamăgite de faptul că partenerii lor s-au distrat toată seara alături de fete. ”Eu două ore nu m-am ridicat de pe canapea și el după două ore era în piscină?!”, a spus revoltată Mari, în timp ce Mirela a apreciat că tot ceea ce au văzut a fost normal. Nici Hane nu a fost fericită să îl vadă pe Bogdan petrecând timp alături de Maria. ”Probabil că a descoperit o altă latură a ei, față de cea văzută la televizor. Dacă se întâmplă ceva nu l-aș mai ierta, am mai făcut-o, iar paharul este deja plin”, a spus aceasta cu hotărâre, în fața imaginilor inofensive. Mai mult, aceasta a avut o reacție complet neașteptată: a cerut un costum de dans oriental și a făcut o demonstrație în fața băieților ispită! Așa se face că noaptea cu numărul trei, pe insula fetelor, va fi o noapte a plăcerilor satisfăcute și a sufletelor mulțumite de pretextele primite, după cum telespectatorii se vor convinge săptămâna viitoare, luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.

Hannelore, decizie drastică după ce a văzut imaginile de pe insula băieților! A renunțat la haine și a oferit un moment ... Ispita George, șocat de experienţa de pe Insula Iubirii: "Da, am suferit mult acolo"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x