Antena Căutare

Reacția Daianei după ce a aflat că Dani și Mădălina de la Insula Iubirii 8 s-au despărțit. Ce a spus fosta concurentă

Daiana, fosta concurentă de la Insula Iubirii sezonul 8, a reacționat imediat în mediul online atunci când a aflat că Dani Ungureanu și ispita Mădălina s-au despărțit.

Galerie
La bonfire-ul final din Thailanda, Dani, care venise pe insulă într-un cuplu cu Maria, a decis să se întoarcă în România cu ispita Mădălina, cea de care părea că s-a îndrăgostit pe insulă. | A1

La bonfire-ul final din Thailanda, Dani, care venise pe insulă într-un cuplu cu Maria, a decis să se întoarcă în România cu ispita Mădălina, cea de care părea că s-a îndrăgostit pe insulă.

Cum a reacționat Daiana când a aflat că ispita Mădălina și Dani s-au despărțit

Atunci când au ajuns în țară, deși Dani simțea că nu și-a încheiat toate discuțiile cu Maria după despărțire, el a decis să se mute din Brașov la București cu Mădălina.

Citește și: Cât costă să te îmbraci ca Alin Simoiu. Ispita de la Insula Iubirii își vinde compleurile la prețuri pentru toate buzunarele

Articolul continuă după reclamă

Se pare, însă, că Dani a fost mai focusat pe răzbunare, decât pe relația lui cu Mădălina. Atunci când a aflat că ispita Beni s-a întâlnit la Brașov cu Maria Covașa, Dani a simțit să se răzbune, așa că a înșelat-o pe Mădălina cu fost iubită a lui Beni.

Deși la interviul acordat după Insula Iubirii Mădălina avea ochii în lacrimi atunci când vorbea despre acel episode din relația ei cu Dani, tânăra a decis să îl ierte pe Dani.

Mădălina a încercat să îi găsească o scuză lui Dani, spunând că poate ar trebui să îl înțeleagă pentru că e dezorientat din cauza despărțirii de Maria și poate are nevoie de timp să proceseze că nu e un bărbat singur, de vreme ce a început o relație cu ea.

Pe insulă, se pare că Mădălina s-a îndrăgostit iremediabil de Dani și în primele luni în România, cei doi chiar au petrecut mult timp împreună, au fost la petrecerea burlacilor la Cornel și Iustina și s-au întâlnit cu mai mulți foști concurenți de la Insula Iubirii sezonul 8.

Cu toate acestea, Mădălina nu a putut să mai aibă încredere în Dani, iar de curând el s-a afișat într-un club alături de o altă femeie.

În interviul recent acordat după încheierea sezonul 8 Insula Iubirii, Mădălina a mai povestit că Dani îi propusese să meargă și sezonul viitor la emisiune, dar de data asta în calitate de cuplu. Mădălina mai spunea că el părea foarte sigur de faptul că nu ar mai cădea în ispită.

Citește și: Ce l-a făcut pe Alin Simoiu să nu își dorească o relație cu Maria de la Insula Iubirii, sezonul 8. Detaliul pe care l-a observat

Daiana, concurenta din acest sezon care a venit pe insulă într-un cuplu cu Rareș, a reacționat imediat la aflarea veștii pe rețelele de socializare, spunând că nu e surprinsă de faptul că Dani a înșelat-o și pe Mădălina, de vreme ce pe insulă a înșelat-o pe Maria cu Mădălina.

Dani și Mădălina au ales să se despartă după doar câteva luni de relație, când Dani s-a afișat în ipostaze incendiare alături de o altă tânără în club.

Mădălina a scris la Insta Story că ei au decis să se despartă, pentru a pune capăt speculațiilor potrivit cărora Dani ar înșela-o din nou pe Mădălina.

Daiana a făcut un live pe TikTok și și-a spus părerea despre cele întâmplate între Dani și Mădălina.

„Dar ele (n.r. ispitele) s-au îndrăgostit, că dacă furi un băiat dintr-o relație, o să vă meargă... lux o să vă fie. Eu nu am văzut în viața mea și în niciun sezon să fie astfel de situații, adică în loc să avem noi o problemă cu ele, ele aveau o problemă cu noi ca și cum noi eram amantele”, a spus Daiana, într-un live, pe TikTok, potrivit Spynews.

Citește și: Ispita Mădălina de la Insula Iubirii anunță că ea și Dani s-au despărțit. Ce a transmis după ce a dat de înțeles că e însărcinată

Ispita Mădălina de la Insula Iubirii anunță că ea și Dani s-au despărțit. Ce a transmis după ce a dat de înțeles că e în... Motivul pentru care ispita Radu Stoicescu a renunțat să se mai logodească și a participat la Insula Iubirii 8. Ce s-a în...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

2025 de exceptie Vezi acum
Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 9 decembrie 2024. Ruxandra a câștigat suma de 3500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 9 decembrie 2024. Ruxandra a câștigat suma de 3500 de lei Marti, 10.12.2024, 19:00
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x