Toți cei care urmăresc serialul Iubire cu parfum de lavandă, care a ajuns la finalul sezonului 2, o cunosc pe Sara Maria Ghimpu, actrița din rolul Mariei, fiica Andei și a lui Albert.
Puțini știu însă că, în realitate, Sara are un tată faimos. Florian Ghimpu este actor la Hollywood, având o vastă experiență în domeniu.
Cine e Florian Ghimpu, tatăl Sarei Ghimpu
Florian Ghimpu nu este doar actor, dar și scriitor și regizor de dublaj, cu o carieră de peste 25 de ani, care a început la Academia de Teatru și Cinematografie „I.L. Caragiale” din București, unde a studiat între 1996 și 2000.
După debutul în filmul românesc „Dulcea saună a morții” (2003), Florian a jucat în producții internaționale precum „The Detonator” (2006), „Attack Force” (2006), „Born to Raise Hell” (2010), consolidându-și prezența la Hollywood. De asemenea, a apărut în seriale britanice și canadiene: „Casualty” (BBC, 2015), „X Company” (CBC, 2016), „Vera” (ITV, 2017).
Florian e și una dintre vocile care au animat copilăria multora pentru că el i-a oferit voce lui Fulger McQueen în animația Disney‑Pixar „Mașini” (2006), iar pe parcursul anilor 2006–2017 a dublat personaje principale în multe producții animate, de la „Ratatouille” și „Cars 2‑3”, până la „Beauty and the Beast”.
La începuturi, Florian Ghimpu a avut și proiecte muzicale, când a format trupa liceului „The Majors”, iar apoi trupa „4U” (1994–1998), alături de CRBL și colegi din Pitești, compunând și interpretând piese hip-hop și pop în emisiuni și piețe locale. În 2012 a lansat un „Cântec de Crăciun”, revenind în atenția publicului.
Pe lângă film și muzică, e cunoscut publicului român ca prezentator al emisiunii „Copiii spun lucruri trăsnite”, unde interacțiunile sale sincere cu micii participanți, l-au făcut să fie foarte îndrăgit de telespectatori.
Citește și: Mihai Smarandache, dezvăluiri despre personajul pe care îl interpretează în Iubire cu parfum de lavandă
Florian este tatăl Sarei Maria Ghimpu, actrița din Iubire cu parfum de lavandă, care a moștenit talentul artistic de la el.
Sara a început încă din copilărie să descopere lumea dublajului, intrând în studioul tatălui ei la doar trei ani. Formația tatălui a colaborat cu ea chiar la piesa de Crăciun din 2012 .
Astăzi, Sara are un portofoliu impresionant. Tânăra actriță a jucat în scurtmetrajul „Oriunde” (2023) și are numeroase proiecte de sincronizare în desfășurare pentru animații.
Relația tată‑fiică este clar una de mentorat și afecțiune. Florian, care a fost și director de dublaj la Ager Film între 2006 și 2020, i-a oferit Sarei ocazia de a lucra în domeniu, iar ea a preluat pasiunea pentru actorie. Sara mai are o soră mai mică pe nume Petra, în vârstă de 6 ani.
Sara se bucură de sprijinul necondiționat al familiei sale, primind mereu sfaturi și îndrumări de la tatăl ei.
Citește și: Alexia Caras și Sara Maria Ghimpu se alătură distribuției serialului Iubire cu parfum de lavandă
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 64, 65 și 66 din 13 iunie 2025. Albert o răpește pe Maria. Cum se termină ... Livada cu Lavandă din Podișor și-a deschis porțile! Când poate fi vizitată locația în care se filmează Iubire cu parfum ...