Valeriu Ilisie a debutat pentru prima oară pe micul ecran în serialul Lia – Soția soțului meu, iar de atunci a cucerit inimile a mii de admiratoare.
Actorul în vârstă de 25 ani a surprins cu performanța lui în „Lia – Soția soțului meu”, iar acum rolul lui Filip din „Iubire cu Parfum de Lavandă” îi aduce noi provocări.
Cum arată părinții actorului Valeriu Ilisie
Valeriu Ilisie este unul dintre cei mai promițători actori ai noii generații din România, remarcându-se prin talentul său și prin rolurile interpretate în producții de televiziune și teatru.
Tânărul actor a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. El și-a început cariera artistică pe scena teatrului.
Unul dintre proiectele sale notabile a fost piesa „Fat Pig” de Neil LaBute, în regia Andreei Vulpe, montată la Teatrul Metropolis, care a constituit și lucrarea sa de licență.
De asemenea, Valeriu a participat la festivaluri de teatru pentru tineret, obținând premii și recunoaștere pentru performanțele sale.
În televiziune, Valeriu a debutat în serialul „Lia – Soția soțului meu” difuzat de Antena 1, unde a interpretat rolul lui Sorin Pescaru, un personaj pe care el l-a descris ca fiind „un exemplu de bun-simț, puritate și curiozitate”.
Acest rol i-a adus aprecierea publicului, consolidându-i poziția în industria cinematografică românească.
Recent, Valeriu Ilisie s-a alăturat distribuției serialului „Iubire cu Parfum de Lavandă”, la Antena 1, unde îl interpretează pe Filip, un tânăr fotbalist crescut în Canada, departe de satul natal, care se întoarce acasă și provoacă diverse conflicte.
Actorul a mărturisit că acest rol este foarte diferit de propria sa personalitate și că adoră să joace astfel de personaje provocatoare.
„Este foarte diferit de omul Valeriu și sunt sigur că nimeni nu e obișnuit să mă vadă în ipostazele în care mă va vedea în acest serial. Ador să joc roluri de genul! Vă las pe voi să dați verdictul!”, a spus Valeriu când a primit rolul lui Filip.
Întrebat despre începuturile sale în actorie, Valeriu povestește: „Când eram mic, unul dintre visurile mele era să joc într-o producție de-ale doamnei Ruxandra Ion. Mă fascinau mereu grupurile pe care reușea să le creeze și distribuțiile inedite. Pe urmă, când am mai crescut și m-am lăsat de fotbal în detrimentul actoriei, am visat ca, la un moment dat, să joc rolul unui fotbalist. Credeam că așa pot să împac și copilul din mine, și adultul care devine mulțumit că face ceea ce iubește. Și, iată-mă la nici 25 de ani, într-o nouă producție originală semnată de Ruxandra Ion, fiind coleg cu o mulțime de actori pe care îi admiram când eram puști și jucând rolul unui fotbalist, Filip. Nu pot decât să fiu recunoscător și să dau tot ce am mai bun din mine, pentru a nu dezamăgi”.
Atunci când nu e la filmări, Valeriu ține mereu legătura cu fanii lui, postând adesea noi imagini și videouri pe rețelele de socializare.
El postează adesea imagini de la filmări, din culise și de pe platourile de filmare, dar și imagini cu familia lui. Actorul postează de obicei multe imagini cu sora lui, dar și cu părinții acestuia. Recent, el a postat un Reel amuzant cu părinții lui în care dansau cu toții.
Citește și: Oana Zara şi Valeriu Ilisie, doi actori din tânăra generaţie, se alătură distribuţiei Lia, de la Antena 1