Antena Căutare

Ediţia specialã iUmor a fost lider de audienţã peste Vocea Romaniei, ieri, când Antena 1 a împlinit  26 de ani pe piaţa media din România

Ieri, la împlinirea a 26 de ani de existenţã pe piaţa media din România, Antena 1 a dat startul distracţiei încã de la primele ore ale dimineţii, cu trei zile de spectacol, trei zile cu ediţii speciale, în care telespectatorii pot descoperi mereu ceva nou. Seara, ediţia de colecţie iUmor, în care invitaţi speciali fãrã milã i-au luat la „roast” pe cei juraţi, a fãcut deliciul fanilor iUmor. Ediţia specialã de roast s-a impus ca lider de audienţã la nivelul întregii ţãri, iar pe intervalul comun de difuzare cu programul oferit de Pro Tv, Vocea României, iUmor a fost lider de piaţã, atât pe pe publicul comercial din mediul urban, cât şi la nivel national.

Ediţia specialã iUmor a fost lider de audienţã peste Vocea Romaniei,  ieri, când Antena 1 a împlinit  26 de ani pe piaţa media din România Galerie
Ediţia specialã iUmor, lider de audienţã

Ziua de ieri a fost una cu o încãrcãturã emoţionalã deosebitã la Antena 1 şi asta au simţit-o pe propria piele şi cei trei juraţi iUmor, Delia, Mihai Bendeac şi Cheloo, care au fost luaţi la „roast” fãrã nicio reţinere de persoane foarte dragi lor. Oase, Dan Bittman, Alina Eremia, Maia Morgenstern, Andrei Bendeac, fratele lui Mihai Bendeac, Oana Cosânzeana, sora Deliei, Marian Godină și Gina Pistol au fãcut spectacol pe scena iUmor asearã la Antena 1, iar telespectatorii au urmãrit în numãr foarte mare ediţia eveniment de roast.

Astfel, cea de-a 12 ediţie a acestui sezon iUmor s-a impus ca lider de audienţã la nivelul întregii populații a țării, show-ul jurizat de Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac fiind lider de piaţã, cu o audiență medie de 8.7 puncte de rating și 17.9 % cota de piață, în vreme ce programul oferit de principalul competitor, Pro TV, Vocea României, înregistra atunci 8.5 puncte de rating şi 17.5% cota de piaţã. În minutul de aur, 20:27, aproape 2 milioane de telespectatori la nivel național urmăreau producția Antena 1.

În intervalul comun de difuzare cu Vocea României, de la Pro TV, 20:30 – 22:13, iUmor a condus clasamentul audienţelor, atât la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, cât şi la nivelul întregii ţãri. Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 8.6 puncte de rating și 23.5% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv cu o medie de 8.1 puncte de rating şi 22.3 cotă de piaţă. Ierarhia s-a pãstrat şi la nivelul întregii tãri, când Antena 1 a înregistrat un rating mediu de 8.6 puncte şi 17.7%cota de piaţã, în vreme ce Pro Tv înregistra atunci 7.9 puncte de rating şi 16.2 cota de piaţã.

Pentru prima oară în cele șapte sezoane de iUmor, show-ul va avea și o semifinală, difuzatã vinerea viitoare, pe 6 decembrie, în care vor participa cei care au primit cele mai multe voturi în aplicația iUmor, dar nu au reușit să se claseze pe primul loc în preferințele publicului. Câștigătorul semifinalei, care va avea loc pe 6 decembrie, se va alătura celor 11 finaliști în lupta pentru marele premiu în valoare de 20.000 euro din data de 13 decembrie.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All Urban si National

Perioada 29 noiembrie 2019

Ediția specială de la iUmor a adus pe scenă cei mai îndreptățiți oameni să-i ia la „roast” pe jurați! Marian Godină, Oan... Sora Deliei a făcut senzație la iUmor!Roast-ul Oanei Matache a ajuns pe locul 3 în trending: „Delia are o casă cu 10 cam...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x