Antena Căutare

Finala iUmor, sezonul 13, 4 decembrie. Bia TRS, ironii „spumoase” despre orientarea ei sexuală: „A zis că sunt hermafrodit”

Bia TRS a pus din nou în scenă rețeta care a făcut-o celebră pe TikTok și în preselecțiile iUmor, de data aceasta însă în marea finală. Glumele despre orientarea ei sexuală și-au urmat cursul, fiind împachetate într-o manieră amuzantă, cu doza perfectă de autoironie.

Finala iUmor, sezonul 13, 4 decembrie. Bia TRS, ironii „spumoase” despre orientarea ei sexuală: „A zis că sunt hermafrodit” Galerie
Bia TRS | Antena 1/iUmor

Jovială, optimistă, și cu o „aură bună”, Bia TRS a urcat pe scena iUmor mai încrezătoare ca niciodată, în marea finală, cu noi glume ce vizează orientarea ei sexuală. Concurenta a povestit, cu mult amuzament, mai multe întâmplări personale care au luat naștere tocmai din cauza înfățișării sale. Nici membrii familiei sale nu au fost „scutiți”!

Bia TRS, stand-up savuros în finala iUmor, sezonul 13

„Mă prezint în fața dumneavoastră în hainele mele de duminică. M-am înmbrăcat la costum, la singurul meu costum. Eu astfel mă duc la nunți, botezuri, cumetrii și înmormântări. Aviz pentru mamaie, care mi-a spus că dacă mai apar o dată la televizor să mă fac de râs mă omoară cu mâna ei. (..)

Oficial, vreau să vă spun cu mândrie că nu mai sunt întrebată dacă sunt fată sau băiat. Acum lumea mă recunoaște ca fiind fata-băiat de la iUmor”, a glumit Bia TRS.

Concurenta a dezvăluit și cu ce comentarii de „hate” se confruntă, de regulă. Am fost poreclită anomalie genetică. Ceea ce m-a dus cu gândul la mama. Atunci când i-am zis că îmi plac fetele, a crezut că sunt hermafrodit. (..)

Eu în ziua aia m-am tuns prima dată scurt. Până atunci, oricum mama își punea câteva întrebări. Că eu mi-o ardeam numai cu băieții. Și avea două opțiuni: ori sunt pa****mă, ori lesbiană”, a mai glumit Bia.

„Înțeleg că nici a fată nu arăt și nici de 22 nu par, dar nu înțeleg de ce sunteți șocați când vă spun că îmi plac fetele. Vă uitați la mine cum arăt? (..) Orice aș face, arăt ca un băiat. Dar depinde de mine dacă arăt ca un băiat gay sau nu”, a continuat ea, explicând că mama unei colege de-ale sale se îngrijora ca nu cumva să rămână însărcinată fiica ei: „Fata dumneavoastră e iubita mea, n-are cum să rămână gravidă!”

Tânăra cunoscută pe TikTok a povestit și modul amuzant în care a reacționat tatăl ei când a văzut-o rasă în cap, la 14 ani. Vezi în video-ul de mai sus!

Jurizare Bia Trs, în finala iUmor sezonul 13

Glumele ironice despre sine i-au cucerit și de această dată pe jurați. „Deși se vorbea despre faptul că ești fată eu ziceam: nu, e băiat”, a dezvăluit Costel.

Mihai Petre a comparat-o pe Bia cu celebra Ellen DeGeneres, în privința look-ului. „Mi-a plăcut mult energia ta. Are ceva din Ellen. Îți admir curajul, să reușești să abordezi subiectele astea”, a punctat coregraful.

Delia a sfătuit-o pe Bia să intre și mai „adânc” în aceste subiecte: „Cred că ai foarte multe subiecte de digerat. Poți să te duci mai tare. Du-te pe ei, călare. Mai tare!”

După ce Delia a „furat” votul lui Cheloo și a votat în locul său, Bia TRS a fost recompensată cu 4 like-uri, moment în care s-a emoționat profund și a izbucnit în lacrimi.

Cum se votează în finala iUmor

Finala iUmor este înregistrată, însă, votul telespectatorilor se va face live în această seară, după ce Șerban Copoț și Dan Badea vor anunța startul votului. Publicul telespectator va putea alege, diseară, marele câștigător al sezonului 13, dar și al premiului în valoare de 20.000 de Euro, prin SMS la 1313, după ce Șerban Copoț și Dan Badea da: „Start vot!“.

La scurt timp după ce prezentatorii vor spune că s-a încheiat procesul de votare, ei vor dezvălui cine este câștigătorul sezonului 13 iUmor, care, totodată, va pleca acasă cu cecul de 20.000 de Euro.

Despre iUmor sezonul 13, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu cel de-al 13-lea sezon! Despre noul sezon al show-ului iUmor, prezentatorii Serban Copoţ şi Dan Badea spun că este cel mai bun de până acum.

Cel mai nou sezon iUmor va putea fi vizionat în porţie dublă, vineri, de la 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1. Şi în acest sezon, câte un jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Costel și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent, jurat ce nu va scăpa de bine-cunoscutul tratament al emisiunii – o porţie savuroasă de roast, venită din partea persoanelor de la care se aşteaptă cel mai puţin.

iMai Mult Umor revine cu un nou sezon și cu un nou personaj în culisele iUmor. Actorul Vlad Drăgulin va aduce în lumina reflectoarelor un personaj viral în mediul online. Acesta îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1. Serialul iMai Mult Umor va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, exclusiv online în AntenaPlay.ro.

Finala iUmor, sezonul 13, 4 decembrie. Andrei Fabian Stoica a cântat despre pierderea virginității și i-a „încurcat” pe ... Finala iUmor, sezonul 13, 4 decembrie. Doru Nicuț a livrat „gluma serii”. A „lovit” în vedetele autohtone cu jocuri de c...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x