Antena Căutare

iUmor sezonul 13, 25 septembrie. Blaze a încercat să facă stand-up, dar accentul l-a încurcat. „N-am înțeles absolut nimic”

Blaze a urcat pe scena iUmor în ediția cu numărului 5 a sezonului 13, pentru un moment de stand-up comedy, însă numărul nu i-a ieșit așa cum se aștepta. Iată ce s-a întâmplat!

iUmor sezonul 13, 25 septembrie. Blaze a încercat să facă stand-up, dar accentul l-a încurcat. „N-am înțeles absolut nimic” Galerie
Accentul lui blaze a facut ca numarul sa fie greu de inteles | iUmor/Antena 1

Blaze nu este străin de lumina reflectoarelor, participând în trecut și la alte emisiuni TV, care i-au adus notorietatea. Acum, e vlogger, iar acesta a fost prima sa încercare de stand-up comedy, direct pe scena iUmor.

Concurentul este din Nigeria, dar e în Romania de 7 ani. „Mă consider român, din Bacău”, a zis el.

Blaze a făcut pentru prima oară stand-up comedy pe scena iUmor, sezonul 13

„Practic, eu sunt din categoria defavorizată. Nu aveți cum să nu mă duceți în finală pentru că o să păreți rasiști”, a început el numărul. Momentul lui Blaze a fost urmărit însă cu dificultate de cei prezenți, din cauza accentului său. Deși vorbește destul de bine limba română, numărul lui Blaze a fost destul greu de înțeles, mai ales atunci când pronunța rapid cuvintele.

„Mie mi-e greu să urmăresc”, a zis prezentatorul Dan Badea, iar jurații păreau să aibă aceeași problemă.

„N-am înțeles, poți să repeți?”, i-a zis Cheloo direct concurentului, iar Blaze a repetat. Apoi, a încercat să-și continue numărul.

„Multe lucruri nu mai ai voie să spui azi. Cuvântul „obez” e interzis. Ar trebui a atunci când cineva spune cuvântul, să sară toți obezii din lume”, a mai spus el.

„Am depășit măsura. Privim femeile ca pe un obiect sexual. (..) Până când o să lăsăm instinctul să ne domine?”, a mai zis Blaze.

„Sanepidul?”, a întrebat Mihai Bendeac, care asta a înțeles că ar fi zis concurentul, însă Delia l-a ajutat și i-a zis „formula” corectă.

„Hai să ne revenim. Ea nu e grasă, nu Delia, ea (a arătat spre cineva din spate n.r), el nu e chel (a arătat spre Cheloo), eu nu sunt negru. E obligatoriu să negăm lucrurile evidente”, a mai spus Blaze.

„La comedie nu poți să zici: ce-a zis? Ce-a vrut să zică? Nu înțelegeam absolut nimic”, a explicat Florin Călinescu la testimoniale.

„Textul nu s-a înțeles, dar era slab. Nu poți să zici că era mare text…”, a zis și Mihai Bendeac.

Jurizare Blaze la iUmor sezonul 13

„Ne pare rău și pentru tine, ne pare rău și pentru noi”, i-a zis Cheloo lui Baze.

„E prima dată când fac stand-up, eu am venit să mă distrez”, a zis concurentul.

„Mi-a stat inima când am văzut că întorci foaia și zic: aaa, are și pe dos”, a zis și Florin Călinescu, juratul special al acestei ediții.

„Am ascultat un minut, după care am renunțat complet”, a zis și Mihai Bendeac, deși a spus inițial că îi e rușine să jurizeze, deoarece Blaze pare un om cu mult bun simț și nu voia să îi zică „durul adevăr”.

La final, Baze a primit 4 voturi negative din partea juraților.

Despre iUmor sezonul 13, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu cel de-al 13-lea sezon! Despre noul sezon al show-ului iUmor, prezentatorii Serban Copoţ şi Dan Badea spun că este cel mai bun de până acum.

Cel mai nou sezon iUmor va putea fi vizionat în porţie dublă, vineri, de la 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1. Şi în acest sezon, câte un jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent, jurat ce nu va scăpa de bine-cunoscutul tratament al emisiunii – o porţie savuroasă de roast, venită din partea persoanelor de la care se aşteaptă cel mai puţin.

iMai Mult Umor revine cu un nou sezon și cu un nou personaj în culisele iUmor. Actorul Vlad Drăgulin va aduce în lumina reflectoarelor un personaj viral în mediul online. Acesta îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1. Serialul iMai Mult Umor va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, exclusiv online în AntenaPlay.ro.

Telespectatorii vor vota concurentul preferat în fiecare ediție pentru a-l aduce în Marea Finală a show-ului. La finalul fiecarei ediții se anunță „start vot” până a doua zi la ora 16:00. Publicul își poate vota preferații prin intermediul aplicației Antena 1.

Finalistul ales de public prin voturi va fi anunțat la Observatorul de la ora 16:00. În Marea Finală a sezonului 13 iUmor vor merge 12 concurenți, câte unul pentru fiecare ediție de audiții din cadrul emisiunii.

iUmor sezonul 13, 25 septembrie. Doru Nicuț a readus veselia în platou: „Ești concurent? Credeam că ești invitat special... iUmor sezonul 13, 25 septembrie. Andreas Petrescu l-a „roast-uit” pe Florin Călinescu pe toate părțile. Ce replică a pri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x