Radu Bucălae, unul dintre finaliștii ”iUmor” din acest sezon, face dezvăluiri incredibile despre emisiune! „Și o să apari să vorbești urât la televizor?”

Radu Bucălae, unul dintre cei 11 finaliști ”iUmor”, ar fi trebuit să fie inginer electronist la Târgu Jiu, dar din fericire a făcut o schimbare de carieră și a dat la Facultatea de Actorie din Craiova.

Radu Bucălae, unul dintre cei 11 finaliști ”iUmor”, ar fi trebuit să fie inginer electronist la Târgu Jiu, dar din fericire a făcut o schimbare de carieră și a dat la Facultatea de Actorie din Craiova.

În 2013 a încheiat studiile și și-a dat seama că vrea să se apuce de comedie, așa că a început să apară în spectacole de stand-up și chiar să joace în seriale. ”Înainte să intru pe scena <iUmor> tocmai ce mă întorsesem dintr-un mic turneu la 4:00 dimineața, temerea mea era să nu încurc textul din cauza oboselii sau să uit vreun cuvânt. Cred că am repetat textul de cel puțin 30 de ori, să fiu sigur că iese așa cum vreau eu, și a ieșit”, a povestit Radu.

Din fericire, numărul său a fost apreciat, iar în perioada următoare cariera sa a intrat într-un nou episod. ”Viața mea s-a schimbat în bine, foarte mulți au apreciat și apreciază ceea ce fac și am câștigat un capital de imagine. Emisiunea asta ajută mult comedianții începători pentru că iți oferă o șansă să te afirmi, restul depinde de tine. Cel mai drăguț lucru a fost că mulți prieteni încă nu mi-au cerut bani că m-au votat, deși le citesc în ochi că le sunt dator. Tata a fost foarte amuzant pentru că prima lui întrebare a fost : <Și o să apari să vorbești urât la televizor?>, iar eu i-am zis : <Da, în finală chiar o să vorbesc și despre tine>, a glumit Radu.

Acesta mărturisește că în viața de stand-up există și momente în care numerele pregătite pot da greș. ”Scrii ceva acasă ți se pare că e super amuzant, după care ajungi pe scenă în fața oamenilor care abia așteaptă să râdă și tu crezi că poți să faci asta, după care spui gluma și tot ce se aude din sală e sunetul unei mașini care trece pe afară și claxonează. Eu îmi doream să am lângă mine o frânghie și un săpun. E greu, dar e frumos atâta timp cât accepți că mereu ai de învățat. Eu am învățat și mi-am cumpărat frânghie și săpun. Săpun lichid, căci mă respect”, a mai spus Radu, care a avut prima lui reprezentație în deschiderea spectacolului unui prieten, în urmă cu 2 ani și jumătate.

De atunci, Radu a evoluat rapid, iar în prezent este unul dintre cei care au o șansă de a câștiga marea finala ”iUmor”. ”Cred că ar trebui să câștig pentru că eu cred că merit asta. Sunt un om muncitor, talentat și foarte serios când vine vorba de comedie ( #modestie), plus că eu o să fac asta toată viața și mi-ar plăcea să le povestesc nepoților cum am câștigat Iumor în 2017. Va trebui să încep prin a le axplica ce e <Iumor>, ce sunt televizoarele, dar mă descurc”, a încheiat Radu.

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al patrulea sezon. Duminica aceasta, telespectatorii pot urmări un BEST OF al celor mai tari momente ale artiștilor internaționali din toate cele patru sezoane. În doar două săptămâni, pe 10 decembrie, la marea finală, românii vor afla cine este câștigătorul ”iUmor” din acest sezon!

Finala ”iUmor” de pe 10 decembrie va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare dintre câștigătorii celor 11 ediții își va prezenta numărul pregătit. Dacă în audiții aceștia aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația ”iUmor”, în marea finală, concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați.

În seara difuzării marii finale, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin votul prin SMS marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Cei 11 concurenți calificați în finală sunt Doru Ivanov, Ana Maria Calița, Radu Bucălae, Ioana State, Cosmin Tobă, Bobi Dumitraș, Paul Lungu, Adi Bobo, Antonia Boantă, Voicu Mane și Ștefania Dumitru.

În acest timp, emisiunea ”iUmor” continuă căutarea pentru cele mai bune numere de comedie din întreaga lume!

Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei jurați ”iUmor” în fața cărora sute de umoriști din toate țările lumii și-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Persoanele care vor să participe în noul sezon se pot înscrie deja pe adresa casting.a1.ro sau pot merge la casting în orașele:

  • CHIȘINĂU, 7 decembrie: Hotel Cosmos, ora 9.00
  • IAȘI, 9 decembrie: Universitatea Apollonia, ora 9.00
  • CLUJ-NAPOCA, 11 decembrie: Hotel Univers T, ora 9.00
Ultimele știri