Antena Căutare

GHID de la 1900! Cum trebuie să se DEZBRACE NEVESTELE în mod corect! Femeile aveau reguli speciale

La prima vedere, pare extrem de ușor să te dezbraci, nu? Dar dacă ar fi fost așa, atunci nu s-ar mai fi inventat, în 1937, școala care să te învețe să dai jos hainele, cu o secțiune specială pentru neveste.

La prima vedere, pare extrem de ușor să te dezbraci, nu? Dar dacă ar fi fost așa, atunci nu s-ar mai fi inventat, în 1937, școala care să te învețe să dai jos hainele, cu o secțiune specială pentru neveste.

Era fix 1937, când Allen Gilbert se pregătea să ”ofere dormitorului o nouă percepție”. Mai clar, să le învețe pe femei să se dezbrace într-un mod plăcut, incitant, altfel încât relația amoroasă, total lipsită de culoare până atunci, să prindă viață și să fie mai vie ca niciodată.

Astfel a luat naștere ”Școala de Dezbrăcat”, locul în care doamnele, în special cele din Manhattan, locul ”proiectului”, deprindeau tainele renunțatului la haine. Curentul a luat naștere în momentul în care s-a constatat, la nivel național, că bărbații își părăsesc soțiile din cauza relației ”reci” din dormitor.

Aduse la școală, reprezentantele sexului frumos erau anunțate că un amănunt extrem de important în arta dezbrăcatului este legat de mișcare. Acțiunea trebuie să fie lentă, provocatoare, iar hainele trebuie să părăsească trupul într-un mod plăcut, care să capteze atenția partenerului de viață.

Mai mult, doamnele erau învățate și de ordinea în care obiectele vestimentare au voie să fie date jos, finalul aparținându-i dresului, care, obligatoriu, trebuia rulat fin, de sus în jos, în cel mai sexy mod.

Din momentul în care regulile erau respectate, cuplurile beneficiau de nopți ca-n povești, iar apetitul pentru amor se îmbunătățea considerabil. În plus, respectul și atracția dintre parteneri rămâneau la cote ridicate, iar familia își urma bunul mers fără dificultăți suplimentare.

Oricine poate avea dinți albi și strălucitori, precum ai vedetelor! Iată care este ingredientul minune ce-ți îndeplineșt... FOTO: WOW, ce apariţie INCENDIARĂ e! Are 68 de ani, însă arată de 20! Care este secretul ei de frumuseţe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x