Antena Căutare

Amenajare camere copii: Cum alegi și cum așezi un birou pentru copii

Atunci când pornim în amenajarea unor camere pentru copii școlari este foarte important să fim atenți la mobilier. Un birou de copii trebuie ales cu atenție și poziționat corespunzător în cameră. Iată de ce trebuie să ții cont

Amenajare camere copii: Cum alegi și cum așezi un birou pentru copii Galerie
Amenajare camere copii

Atunci când pornim în amenajarea unor camere pentru copii școlari este foarte important să fim atenți la mobilier. Un birou de copii trebuie ales cu atenție și poziționat corespunzător în cameră. Iată de ce trebuie să ții cont

În primul rând camera unui copil școlar trebuie să fie aerisită și luminată, iar alegerea mobilierului trebuie făcută cu mare atenție. Biroul și scaunul de birou pentru copii sunt foarte importante în amenajarea unei camere de copil.

Foarte important în amenajarea unei camere de copii este, desigur, opinia copilului. Mai ales în cazul unui copil școlar este indicat să ținem cont de ceea ce el își dorește și să ne consultăm cu copilul înainte de a face anumite alegeri.

Chiar dacă părinții sunt cei care stabilesc bugetul și materialele și dimensiunile atunci când vine vorba de amenajarea camerei de copii, este bine ca și copilul să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește designul interior al camerei sale. Pe lângă faptul că un copil trebuie să se simtă bine în camera lui și să-i placă alegerile făcute, faptul că ținem cont de părerile lor le va da mai multă încredere și stimă de sine.

Cum alegi un birou de copii și scaunul de birou

Dacă în ceea ce privește alegerea unui birou de copii nu sunt foarte multe variante de reglare pe înălțime, nu același lucru se poate spune în cazul scaunului de birou. Un scaun de birou pentru copii este bine să fie reglabil pe înălțime, astfel încât să asigure confortul copilului pe o perioadă mai lungă.

Spre exemplu, dacă vorbim despre un preșcolar, înălțimea mesei de lucru n-ar trebui să depășească 40 cm.

Un elev de 5-7 ani are aproximativ 120 cm înălțime, ceea înseamnă că un birou de copii pentru această vârstă poate avea 52 cm înălțime. Mergând pe aceeași idee, un elev de 9-10 ani are nevoie de un birou de 62 cm înălțime, iar unul de 11-13 ani va avea o înălțime de aproximativ 150-160 cm și va lucra confortabil la un birou de 67 cm înălțime. Dar, pentru a evita schimbarea frecventă a biroului, putem opta, desigur, pentru un scaun de birou reglabil.

Amenajare camere copii: Cum alegi și cum așezi un birou pentru copii

Birou camera copii

Amenajare camere copii. Cum așezi biroul în camera copilului

Camerele mici de apartament nu ne oferă întotdeauna prea multă libertate în alegerea poziționării mobilierului, însă fiind vorba despre un element extrem de important în viață oricărui elev este foarte important ca biroul să fie așezat corespunzător în camera copilului.

Amenajare camere copii: Cum alegi și cum așezi un birou pentru copii

Camera copil

Locul ideal pentru a așeza un birou pentru copii și chiar pentru adulți de lucru este în apropierea unei ferestre. Dacă elevul este dreptaci, lumina trebuie să-i cadă pe birou din partea stânga, iar dacă este stângaci – din dreapta.

Amenajare camere copii: Cum alegi și cum așezi un birou pentru copii

Amenajarea camera elev

În cazul în care camera copilului nu-ți permite să așezi biroul în zona ferestrei, trebuie să te asiguri că elevul nu va duce lipsă de lumina, accesorizand spațiul de lucru cu o lampă de birou, foarte utilă și după lăsarea serii.

Amenajare camere copii: Cum alegi și cum așezi un birou pentru copii

Amenajare camera copil

Amenajare camere copii. Ce accesorii de birou putem alege

Un alt aspect important în alegerea unui birou pentru copii îl reprezintă accesoriile de birou și spațiile de depozitare. Asta pentru că este bine ca micuțul școlar să poată întreține ordinea cu ușurință și să aibă spațiu de lucru liber.

Astfel, un birou cu sertare sau uși poate fi o alegere inspirată. Sau putem folosi peretele ca spațiu de depozitare.

Amenajare camere copii: Cum alegi și cum așezi un birou pentru copii

Birou pentru copii

Accesorii pentru birou:

  • Lampă de birou
  • Organizator pentru rechizite, creioane și pixuri.
  • Un suport pentru cărți și manuale.
  • Un ceas pentru ca elevul să aibă noțiunea timpului de studiu și de pauză.

Citește și: De ce să ținem cont când amenajăm camera copilului: idei și sfaturi utile

Amenajare curte mică. 15 de idei creative și eficiente pentru amenajarea curților... Curățenia de Paște. De ce curățenia în casă ne face mai fericiți...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x