Antena Căutare

Canon de rugăciune 18 august. Rugăciune către Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru

Canon de rugaciune catre Sf Mucenici Flor si Lavru, rugaciunea zilei de 18 august. Aceasta este rugaciunea pe care credinciosii o rostesc sambata.

Canon de rugăciune către Sf Mucenici Flor și Lavru, rugaciunea zilei de 18 august. Aceasta este rugăciunea pe care credincioșii o rostesc sâmbătă.

Calendar ortodox 18 august. La mulți ani sărbătoriților cu acest nume

Troparul Sfinţilor Mucenici Flor şi Lavru, glasul al 4-lea:

Pe preaîmpodobita şi de Dumnezeu înţelepţita doime cea prealuminoasă, pe Fericitul Flor şi pe Preacinstitul Lavru, după vrednicie să-i lăudăm credincioşii, căci aceştia cu osârdie au propovăduit în chip văzut tuturor, pe Treimea Cea Nezidită. Pentru aceasta, pătimind până la sânge, s-au încununat cu cunună prealuminoasă şi se roagă lui Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe prigonitorul Faraon...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucitori fiind, sfinţilor, cu fulgerile cele cu Raze Luminoase ale Duhului, risipiţi norii cei întunecaţi ai sufletului meu; ca, bucurându-mâ, să laud de lumină purtătoare şi cinstită pomenirea voastră, preavitejilor mucenici ai lui Hristos.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe voi înşivă, fericiţilor, zidindu-vă pe piatra credinţei celei fără prihană, prin Dumnezeieştile bunătăţi, preaîmpodobite şi preafrumoase case v-aţi arătat, în care S-au sălăşluit Părintele şi Fiul şi Duhul Cel Preasfânt.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu cuvântul cel tăietor al credinţei Dumnezeieşti, cea cu nume mare, tăind din rădăcină spinul înşelăciunii, sfinţii au ogorât inimile cele înţelenite în înşelăciune şi le-au arătat aducătoare de roadă, odrăslitoare de credinţa cea fără prihană.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Rădăcină Neadăpată ai odrăslit din pântecele cel Fecioresc pe Săditorul tuturor, Cel Ce S-a făcut Om şi a suferit Patimă, de Care Dumnezeieştii mucenici dorind, au pătimit cu credinţă, Fecioară Preacurată şi mult Cântată.

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenici prealăudaţi, ca să împliniţi Legea cea Dumnezeiască, cu îndestulare aţi dat săracilor pâine şi i-aţi povăţuit către Dumnezeiasca dreaptă credinţă, făcându-vă pricinuitori ai mântuirii

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doimea cea purtătoare de lumină a pătimitorilor, strălucind cu razele minunilor, a gonit întunericul înşelăciunii mulţimii zeilor şi pe cei rătăciţi i-a povăţuit pe toţi, către lumina credinţei celei Dumnezeieşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin învăţăturile cele Dumnezeieşti, cu dreaptă credinţă, mucenicilor, aţi povăţuit pe poporul cel cu minte de prunci, către cărarea cunoştinţei celei Dumnezeieşti, fericiţilor şi capiştile demonilor, cu rugăciunea le-aţi zdruncinat din temelie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară Neispitită de nuntă, prin care ne-a strălucit nouă Cuvântul Cel Înţelegător, mai presus de toată începerea, izbăveşte cetatea ta, dăruită de Dumnezeu şi toată latura de orice înconjurare potrivnică.

Irmosul:

Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica Ta, Tu pe mine mă întăreşte în dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Vitejeşte luptându-se vitejii cu vrăjmaşul, prin arma Crucii l-au surpat la pământ şi pe cei sfărâmaţi de păcat i-au săvârşit Domnului biserici însufleţite, care cu dreaptă credinţă cântă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împuterniciţi fiind, sfinţilor, de Hristos, Piatra Cea Netăiată, precum este scris, din Prunca, Fiica lui Dumnezeu, prealăudat aţi săvârşit sfărâmarea idolilor şi v-aţi ridicat la vădita înălţime a mântuirii şi în chip minunat v-aţi asemănat îngerilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doimea cea cinstită a pătimitorilor, Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru către cei fără de Dumnezeu, cu bucurie, au propovăduit o Rază a Dumnezeirii Celei în Trei Sori şi cu osârdie au băut paharul muceniciei, cântând lui Hristos: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mucenicii cei Dumnezeieşti, luminătorii cei doi, care au luminat marginile lumii, plecându-se Legii lui Dumnezeu, au plecat pe cei fără de lege a-L cinsti numai pe Dânsul, luminând vederile cugetului lor cu deschiderea ochilor lor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ziditorul tuturor şi Dumnezeu, ca pe o Curată, te-a ales din neamuri pe tine, pururea Fecioară şi pântecele tău Palat Neîntinat l-a făcut, Singurul Împărat al veacurilor; şi din tine, Născătoare de Dumnezeu, S-a arătat oamenilor.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Perechea cea Dumnezeiască cea întru o frăţie, nu a pătimit despărţire, căci într-o nădejde crezând în Treimea Cea Nedespărţită şi Sfântă, cu darul a împreunat pe cei ţinuţi în despărţirea înşelăciunii celei necuvioase.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dreptarul adevărului şi cu tesla cunoştinţei celei Dumnezeieşti, cu dreaptă credinţă, purtătorilor de chinuri, netezind minţile cele pietroase, le-aţi făcut biserici Sfintei Treimi, cu putere Dumnezeiască şi cu strălucirea Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Măriţilor Mucenici, arătatuv-aţi tăietori ai rădăcinii a toată răutatea şi săditori a toată dreapta credinţă prin cuvinte şi fapte, ca unii ce aţi sădit în inimile cele înţelenite pe Cuvântul Cel Odrăslit, din Dumnezeiască rădăcină a lui Iesei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Taina cea mare şi ascunsă, mai înainte de toţi vecii, care nu a fost cunoscută neamurilor celor trecute, prin Preacurata Fecioară S-a arătat Cuvântul Tatălui Cel mai înainte de veci, Care S-a Întrupat şi S-a făcut Om.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pătimitorii lui Hristos cei legiuiţi, prin răbdare neplecată biruind pe cei nelegiuiţi, au luat sfârşit vrednic de laudă, necufundându-se în deşertăciunea păgânătăţii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-vă sabie a Duhului Celui Puternic, fericiţilor, aţi rănit pe vrăjmaşii cei fără de trup; şi cu dreaptă credinţă aţi închipuit patima cea fericită a Celui Rănit în coastă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca două organe preaînfrumuseţate, pururea măriţilor, v-aţi arătat Bisericii lui Hristos, nu lapte revărsând, ci izvorând dar îndestulat şi mântuitor de tămăduiri, pururea pomeniţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Vindecă sufletul meu cel bolnav de păcat, Preacurată, Singura ce ai născut pe Vindecătorul sufletelor, pe Care Dumnezeieştii mucenici mărturisindu-L, s-au arătat tămăduitori ai patimilor.

Irmosul:

Crăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Ca o pârgă a firii...

Pe mucenicii cei binecredincioşi şi cugetători de Dumnezeu, pătimitorii lui Hristos, cu preamărire îi cinstim astăzi pe Sfinţii Mucenici Flor şi pe Lavru, ca să câştigăm prin rugăciunile lor dar şi milă şi să ne mântuim de năpaste şi din primejdii, de urgie şi de mâhnire, în ziua judecăţii.

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru cei cu nume mare, răsturnând zeii cei de lemn şi de pietre ai celor fără de Dumnezeu, s-au ridicat pe ei înşişi cu stâlpi ai cunoştinţei lui Dumnezeu, către cei ce cântă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Plini fiind de Focul Duhului Celui Dumnezeiesc, mucenicilor, preacuvioşii bărbaţi osândiţi pe nedrept a fi aruncaţi în cuptor, cu ploile rugăciunilor voastre cele Dumnezeieşti, nevătămaţi i-aţi păzit, măriţilor mucenici.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţii Flor şi Lavru, Mucenicii, dau bolnavilor tămăduire, celor năpăstuiţi izbăvire, tuturor celor primejduiţi scăpare, cântând: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un Trandafir din văile vieţii te-a ales pe tine, Fecioară şi sălăşluindu-Se întru tine cu Trupul, a ieşit bine miresmându-ne cu miresmele cunoştinţei de Dumnezeu, pe noi cei ce te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu, pururea Preacurată.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu graiul cel viu, pururea preamăriţilor, sufletele cele topite de foametea hranei celei mântuitoare hrănindu-le, v-aţi arătat purtare de grijă săracilor şi sărmanilor, pe toţi îndestulându-i şi lui Hristos cântându-I: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţită având şi viaţa şi săvârşirea, înţelepţilor, ascunşi fiind multă vreme, aţi răsărit din pământ mai mult decât razele soarelui, razele minuni lor celor preamărite, nouă celor ce cu credinţă cântăm: preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Doi luminători v-aţi arătat, întru înţelegătoarea tărie a Bi sericii, strălucind cu sfinţenie şi în chip vădit luminaţi pururea toată făptura cu facerile de minuni, de chinuri Purtătorilor, cântând: tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai Sfântă decât îngerii, Preasfântă Fecioară, ca Singura ce ai născut pe Sfântul sfinţilor, Cel Ce pentru milostivire, cu neamestecare Om făcându-Se precum suntem noi, ca să mântuiască pe cei ce neîncetat cântă Lui: tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare preaînălţaţi-L pe Hristos întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Chinuitorul haldeilor a ars nebuneşte, de şapte ori, cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia de o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a cântat: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Iată dar, striga de demult David: ce este bun şi frumos şi de mântuire, fără numai a locui arătat Dumnezeieştii fraţi împreună în Duhul, luptându-se în chip lămurit şi ridicând biruinţe asupra diavolului. Pe aceia, după vrednicie, să-i fericim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-v-aţi prin dar frumoşi ochi ai Bisericii celei cinstite şi mai înainte de moarte şi după sfârşitul cel sfinţit, sfinţilor şi aţi deschis ochii cei de demult orbiţi de întunericul cel cumplit, întru Slava Făcătorului de bine tuturor, Mucenicilor Flor şi Lavru, vrednicilor de minune.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu semne arătate şi înfricoşătoare, a descoperit Hristos, precum a zis odinioară, mormântul şi sicriul vostru, sfinţilor, unde zăceau cu sfinţenie trupurile cele prearăbdătoare, trimiţând afară cu îndestulare raze tămăduitoare şi bună mireasmă vrednică de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţilor Mucenici Lavru şi Flor, doimea cea Dumnezeiască şi purtătoare de lumină, cu adevărat bunilor biruitori mucenici, în cer pururea stând, înaintea Treimii, Făcătorului tuturor, cereţi mântuire de păcate şi de rele, celor ce cu credinţă prăznuiesc pe pământ Dumnezeiască pomenirea voastră.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înfricoşătoare este naşterea ta, Maică Preacurată; căci, mai presus de fire, ai născut pe pământ pe Cuvântul lui Dum nezeu, făcându-Se Om, rămânând Fecioară precum erai şi mai înainte. Pentru aceasta, pe tine, Născătoare de Dumnezeu cu limba şi cu inima mărturisindu-te, te mărim.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe vitejii biruitori şi pătimitorii cei înţelepţi, pe Sfântul Flor şi pe Înţeleptul Lavru, în cântări toţi credincioşii după datorie să-i lăudăm, căci au propovăduit pe Hristos Dumnezeu Cel mai înainte de veci şi care, prin pătimire, au stricat înşelăciunea idolilor. Pentru aceasta, prin credinţă ruşinând pe chinuitori, au dobândit prin dar, Slava Cea Nestricăcioasă; drept aceea, să grăim către dânşii: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Spune Davide, ce praznic este acesta pe care l-ai lăudat oarecând în Cartea Psalmilor, că pe Fiica, Maica lui Dumnezeu şi Fecioara, a mutat-o la locaşurile cele de acolo, Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa fără de sămânţă. Şi pentru Aceasta, se bucură maicile şi fecioarele şi miresele lui Hristos, cântând: Bucură-te, Ceea ce te-ai mutat la Împărăţia cea de sus.

Calendar ortodox 18 august. La mulți ani sărbătoriților cu acest nume... Sinaxarul zilei de 18 august. Sfiții Mucenici Flor si Lavru...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x