Antena Căutare

Ce trebuie să știi atunci când organizezi o nuntă pe plajă

Este sezonul nunților, iar tinerii care vor să-și oficializeze relația încearcă să fie originali și să se diferențieze de nunțile clasice la care au participat în decursul anilor. Cei mai mulți dintre ei optează pentru o nuntă pe plajă. 

Este sezonul nunților, iar tinerii care vor să-și oficializeze relația încearcă să fie originali și să se diferențieze de nunțile clasice la care au participat în decursul anilor. Cei mai mulți dintre ei optează pentru o nuntă pe plajă.

Probabil una dintre cele mai populare locații când vine vorba de ceremonia de căsătorie este țărmul unei mări sau al unui ocean învolburat. Destinațiile sunt nenumărate și toate promit un soare cald, mirosul proaspăt-sărat și nisipul moale pe care nuntașii să se relaxeze și să se bucure de moment.

Un eveniment atât de romantic însă trebuie să fie plănuit, chiar dacă ți se pare că locația face totul pentru tine. De aceea am pregătit un ghid cu sfaturi care să te ajute să trăiești momentul tău de vis fără bătăi de cap.

Nunta pe plajă sparge monotonia unei ceremonii într-un spațiu închis iar fundalul albastru nemărginit oferă o imagine de paradis de care să te bucuri în unul dintre cele mai importante momente ale vieții tale. În plus, costurile vor fi mult mai mici din moment ce decorul nu va trebui să fie sofisticat; marea este cel mai frumos decor pe care ți l-ai putea dori!

Mai mult, o asemenea locație cere haine casual și subțiri care pot fi la fel de elegante prin simplitatea lor iar atât tu cât și oaspeții tăi vă veți simți mult mai în largul vostru.

Organizarea unei nunți pe plajă

Primii pe listă sunt, desigur, invitații. În funcție de numărul de invitați te vei putea hotărî dacă vei opta pentru o plajă publică sau una privată. Gândește-te aici și la sezonul estival care cu siguranță va aduce o mulțime de turiști. Cel mai probabil nu vei dori să te încurci cu masele de oameni veniți în vacanță, deși vremea va fi cea mai frumoasă atunci.

Dacă plănuiești însă o nuntă restrânsă, cu mai puțin de 50 de invitați, vei putea găsi proprietari care acceptă organizarea de evenimente pe plaja lor privată. Este recomandat să cauți din timp, dacă intimitatea unei plaje private este ceea ce îți dorești; este posibil să nu primești acceptul primului proprietar cu care vei discuta.

Există o diferență majoră între desfășurarea ceremoniei pe plajă urmată de petrecerea organizată la restaurant sau într-o sală de bal și organizarea întregii nunți pe plajă. Asta deoarece vei avea nevoie de autorizații care variază în funcție de numărul invitaților, dacă vor fi servite băuturi și mâncare și mai ales dacă dorești să delimitezi partea de plajă pe care vrei să o folosești.

Cel mai simplu este să organizezi ceremonia pe plajă și petrecerea într-o locație care se ocupă cu asemenea evenimente. Vestea bună este că există locații cu ieșire la plajă iar dacă nunta este stabilită în afara sezonului estival, este foarte posibil să permită organizarea unui eveniment în lipsa clienților.

Stabilește deci activitățile pe care ai vrea să le incluzi și consultă regulile impuse pentru a evita o surpriză neplăcută.

Rochia de mireasă este fără îndoială elementul principal al ceremoniei. Pentru o nuntă pe plajă, însă, o rochie pompoasă de bal nu este tocmai cea mai potrivită. În acest caz, optează pentru o rochie ușoară din pânză sau mătase care să plutească odată cu briza. De asemenea, și mirele va fi mult mai câștigat dacă asortează o cămașă albă la pantaloni albi din bumbac sau pantaloni scurți.

Tot din cauza vântului, vălul ar putea să devină un coșmar pentru tine dar și pentru fotograful tău. De aceea, renunță de data asta la văl și optează pentru o coroniță de flori sau un accesoriu vintage. Florile sunt o opțiune foarte populară în acest caz, deoarece complimentează părul strâns în coc, o coafură recomandată pentru o ceremonie pe plajă. Dacă însă preferi să îți lași părul liber, angajează un stilist care să îl rearanjeze pe parcursul zilei.

Așa cum spuneam mai devreme, pantofii cu toc nu vor mai fi o sursă de răni și oboseală. Nu pășii însă cu picioarele goale; papucii de plajă sau sandalele sunt un must pe nisip.

În România, plaja din stațiunea Mamaia este cea mai căutată pentru organizarea unei astfel de nunți. Din păcate, în țară nu sunt prea multe opțiuni așa că nuntașii optează mai degrabă pentru Bulgaria dar mai ales pentru Grecia, și anume Thassos, Santorini și Zakynthos.

Destinațiile exotice sunt și ele la mare căutare, în special în Thailanda sau Indonezia. Pe coasta Statelor Unite, Hawaii și Bahamas oferă servicii complete celor care vor să aibă parte de o nuntă fabuloasă.

Pentru o nuntă pe plajă, deci, simplitatea și decorul oferit de natură sunt elementele care își spun cuvântul. Un consultant de nuntă îți va personaliza evenimentul mult așteptat astfel încât totul să fie conform dorințelor tale dar și al bugetului. Nu îți mai rămâne decât să te bucuri de zi și să îți faci amintiri de neuitat.

Sursă: Teilor.ro

Calendar ortodox 2 august 2019. Zi de post, ce sfânt cintim astăzi... Începerea anului școlar 2019-2020. Cât durează vacanță de vară în România și în alte țări...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x