Pentru mulți oameni, singurătatea pe plan romantic este privită ca pe o boală cronică.Teama de a fi singur și disonfortul resimțit din cauza lipsei unui partener ne determină să căutăm și să investim în relații, indiferent de calitatea acestora. Suficiența de sine, libertatea și posibilitatea expansiunii pe plan personal (carieră, prieteni, familie, hobbiuri) ale vieții celibatare trebuie să fie apreciate mai mult.
Dependența de o relație în cuplu este un comportament dezvoltat încă din copilărie. Se presupune că cel mai probabil, sursa se află în strânsă legătură cu dezvoltarea atașamentului față de părinți. Atașamentul se formează de la naștere până la vârsta de un an, un an și jumătate.În funcție de evoluția acestei relații și mai ales în funcție de emoțiile pe care le primește un nou-născut, bebelușul poate dezvolta un tip de atașament securizant, dependent sau evitant. Atasamentul anxios-dependent este caracterizat prin gânduri precum "Eu nu pot să mă descurc de unul singur", "Am neapărată nevoie de cineva", gânduri care inevitabil conduc la probleme de cuplu atunci când acel bebeluș se transpune la stadiul de om matur.Dezvoltarea unui tip de dependență emoțională poate fi cauzată și de pe urma unor traume majore, tot în copilărie, ca de exemplu: o relație precară cu unul din părinți sau absența acesteia cu totul, abuzul fizic, verbal sau emoțional, cât și decesul unuia dintre părinți. Modelul pe care îl formăm în raport cu figurile parentale este permanent reprodus la maturitate și el guverneaza relațiile noastre viitoare.
Cel mai frecvent, persoanele care caută mereu compania unui partener au tendința de a căuta sprijin, resurse și validare mereu in exterior și mai putin în propria persoană. Din acest motiv, independența le pare o corvoada, suficiența de sine este aproape inexistentă, iar goliciunea interioară nu poate fi estompată decât de factori externi, niciodată prin propriile puteri. Teama acestor persoane de a se descoperi pe ele însele, evitarea dezvoltarii unei relații sănătoase cu sine, duce la relații defectuoase si cu cei din jur. Descoperirea de sine este un proces îndelungat, anevoios, care nu ia sfârșit niciodată, dar evitarea unui astfel de demers ne va ține mereu departe de ceea ce suntem cu adevarat și de independența pe care orice om ar trebui să o capete. Dacă evităm să analizăm și să ne descoperim plăcerile, punctele forte și identitatea noastră unică și personală, suntem predestinați să trăim guvernați de slăbiciuni și codependență. Cât timp un om își petrecepe viața căutând echilibrul în exterior, încredințându-le altora datoria de a îi face fericiți și liniștiți sunt supuși pericolului ca odată ce acea persoană se retrage din viața lor, pleacă cu ea și stima lor de sine, bucuria și pacea.Atenția întoarsă asupra propriei persoane, căutarea resurselor proprii și acceptarea de sine sunt pașii pe care fiecare om ar trebui să îi parcurgă pentru a avea parte de o relație sănătoasă cu propria persoană în primul rând, apoi cu cei din jur.
Valentine’s Day sau Ziua Îndrăgostiților este un motiv de depresie sau anxietate pentru oamenii care nu se află în acel moment într-o relație amoroasă și care nu realizează caracterul comercial al acestei sărbători.Însă, astfel de persoane pot decide să-și construiască o atitudine sănătoasă din punct de vedere mental, emoțional, atitudine care ar trebui menținută pe parcursul întregului an și al întregii vieți, deoarece este fundamentală unui trai sănătos și al unei conștiințe împlinite.
Cum să-ți îmbunătățești stima de sine
Modalități prin care să normalizăm acest tip de singurătate din viața noastră:
Un nou studiu confirmă: frumoasa Barbie scade stima de sine a fetițelor
Cadouri pentru orice buzunar! Haine pentru bebelusi ieftine si de calitate... Ziua Îndrăgostiților. Rugăciunea celor singuri care vor să se căsătorească...