Antena Căutare

Mobilierul – între artă și bun gust

Nu mai este un secret faptul că România este un puternic exportator de mobilier pentru piața proprie de consum. Studiile concepute în anul 2015 ne demostrează că eram pe cel de-al XII-lea loc la export de mobilier în lume. Industria mobiliei este suficient de complexă și are continuitate, cu atât mai mult, cu cât statisticile arată că ne clasăm pe locul 20+ în cadrul producției de mobilier și 48 la nivel de consumatori. Care sunt, de fapt, aspirațiile românilor? Ce își doresc ei de la producătorii de mobilier? Ei bine, răspunsurile la aceste întrebări, conform specialiștilor, au legătură directă cu rezistența, funcționalitatea și, mai ales, cu estetica mobilierului.

Mobilierul reprezintă o investiție relativ rară, astfel încât, românii se centrează pe ideea durabilității. Astfel, oamenii caută un echilibru între atracția stilului și latura de beneficiu pe termen cât mai lung. Dacă calitatea este cea care definește întregul produs, nu este exclusă alegerea oricărui tip de lemn și chiar excluderea lemnului masiv, în unele cazuri, în ciuda clasării sale de top în domeniu. Astfel, studiile demonstrează faptul că românii aleg mobilierul și din alte tipuri de lemn, deși lemnul masiv se află în topul durabilității.

Un aspect, de asemenea important, are legătură cu partea de design. Oamenii nu aleg nimic la voia întâmplării, ba chiar aleg piesele care se încadrează perfect într-o încăpere, pentru a oferi un iz nou, proaspăt renovat.

Arta mobilei – calitate la superlativ

Arta-Mobilei este un brand foarte important și cunoscut în materie de producție a mobilierului. Specialiștii Arta-Mobilei spun că tendințele anului 2018 fac referire la crearea unui stil personal. “Majoritatea clienților noștri aleg mobila la comandă, tocmai pentru unicitatea și pentru funcționalitatea sa. 3 din 5 comenzi sunt la comandă, fapt ce ne demostrează că oamenii au încredere în noi și nu le-am dezamăgit niciodată așteptările.”, spune unul dintre specialiștii Arta-Mobilei.

De asemenea, aceeași profesioniști în mobilier avertizează asupra faptului că românii aleg în cele din urmă calitatea, indiferent dacă este vorba despre mobilarea camerei copilului, pentru living, bucătărie sau alte părți ale casei. Astfel, este importantă complexitatea pieselor ca și spații de depozitare, ca și încadrare perfectă în unele unghiuri sau ca și stil și nu ca dimensiune a mobilierului. În plus, pretentiosii aleg să aibă în casă mobilier deosebit pentru a crea un spațiu intim și unic.

De asemenea, Arta-Mobilei ne recomandă să alegem mobilierul dincolo de tendințele de pe piață. “Dacă anul trecut s-a purtat marsala, anul acesta se poartă violetul și în fiecare an tendințele se schimbă. Astfel, nuanțele de baza sunt cele pământii pentru că rămân întotdeauna în trend, însă, sigur că fiecare client își poate decora locuința după bunul plac.”

Sezonul minimalismului

Ultimii ani și anul 2018 este anul minimalismului. Mobilierul în stil minimalist este reprezentat de forme fundamentale și simple, piese care se inspiră din modernism, minimal și simplu și care schimbă în mod radical toate tradițiile din cadrul designului interior. Acest stil este influențat de simplitatea japoză și propune spații curate, aerisite, simple. Profesioniștii Arta-mobilei recomandă evitarea aglomerării care oferă senzația de sufocare sau presiune și alegerea celor mai deosebite exemple ale genului care combina designul inspirit, piesele de calitate și care produc ca și efect rezultatele simple.

8 MARTIE - ZIUA MAMEI. Cele mai frumoase cântece și poezii pentru MAMA... 1 MARTIE 2018 MĂRȚIȘOR. Ce să faci AZI ca să ai noroc tot anul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x