Antena Căutare

Postul Sf Petru și Pavel 2019. Ce trebuie să faci pentru a avea noroc

Postul Sfintilor Petru și Pavel este cunoscut in popor sub denumirea de Postul Sampetrului sau Postul Cincizecimii, datorita darurilor Sfantului Duh, care s-au pogorat peste Sfintii Apostoli. Potrivit calendar ortodox 2019, postul pica in perioada 22 -28 iunie 2019.

Postul Sfinților Petru și Pavel este cunoscut în popor sub denumirea de Postul Sampetrului sau Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli. Potrivit calendar ortodox 2019, postul pică în perioada 22 -28 iunie 2019.

La început, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel era ținut doar de către persoanele din cercurile monahale. La scurt timp, acest post a intrat in viața tuturor credincioșilor creștini. Acest post variază în funcție de data Sfintelor Paști, mai exact începe în lunea de dupa Duminica Tuturor Sfinților.

Câte zile de post sunt și cum se calculează? Postul Sfintilor Petru si Pavel: câte zile sunt de la dată Învierii (inclusiv) din anul respectiv până la 3 mai, atâtea zile ţine postul.

Citește și: Calendar ortodox 2019, iunie. 10 reguli pentru a ține corect postul Sf Petru și Pavel

Acest post începe cu trei zile marcate în calendarul ortodox cu dezlegare la pește:

  • sâmbătă(Începutul Postului Sfinților Petru și Pavel)
  • duminică (Ziua tuturor sfințilo)
  • luni (Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul)

Postul Sf Petru și Pavel. Obiceiuri și tradiții pentru a avea noroc

În popor se crede că, pentru ca ogoarele să fie ferite de furia naturii, în ziua sărbătoririi celor doi apostoli cucul și privighetorile nu trebuie să cânte, iar până în această zi niciun măr nu trebuie să se scuture de flori.

Pentru sporul casei, credincioșii e sfintesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci și acrișoare. Pachetele cu bunătăți se dau ulterior de pomană.

Este bine să împarți mere dulci și miere prietenilor și vecinilor, pentru a avea spor în muncă și sănătate. Dacă mâncați miere în această zi vă puteți pune o dorință.

Se spune că în această zi nu trebuie să tune pentru ca nucile și alunele să nu fie viermănoase.

Citește și: Calendar ortodox. Ce sunt zilele cu harți și ce alimente putem consuma

Calendar ortodox 2019, iunie. 10 reguli pentru a ține corect postul Sf Petru și Pavel... Tabere de vară 2019. De ce e bine să-ți trimiți copilul în tabără...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x