Antena Căutare

Sfântul Andrei 30 noiembrie. Rugăciunea care îți îndeplinește cea mai mare dorință

Sfântul Andrei 30 noiembrie. Rugaciunea, troparul Sfantului Andrei iti indeplineste toate dorintele, iata ce trebuie sa rostesti.

Sfântul Andrei 30 noiembrie. Rugăciunea care îți îndeplinește cea mai mare dorință
sfântul apostol andrei

Sfântul Andrei 30 noiembrie. Rugăciunea puternică îți îndeplinește cea mai mare dorință! Vineri, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, Ocrotitorul României. De aceea, credincioșii se roagă Sfântului Andrei pentru împlinirea dorințelor. Rostește și tu troparul Sfântului Andrei pentru bunăstare și fericire, ocrotirea familiei.

Sf Andrei. Vineri, 30 noiembrie 2018, cu prilejul acestei sărbători, în Catedrala Naţională, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi a toată Palestina, şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Mesaje de Sfântul Andrei. Ce mesaje, urări, sms-uri, felicitări poți trimite sărbătoriților de Sf Andrei

Sfântul Andrei 30 noiembrie. Troparul Sfântului Andre

Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, glasul al 4-lea:

Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Condacul 1

Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşii, că pe cel ce pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Icosul 1

Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte rele curăţeşte-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos Andrei, ca, fiind curat, cântare vrednică să izvorască aşa:
Bucură-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucură-te, că mai întâi ai avut pe Sfântul Ioan Botezătorul ca dascăl;
Bucură-te, că din ceata ucenicilor de Mântuitorul mai întâi ai fost chemat la darul apostolesc;
Bucură-te, că te-ai făcut cu multă credinţă ucenic al lui Hristos;
Bucură-te, că şi pe fratele tău Petru l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că împreună cu toţi apostolii ai urmat Domnului;
Bucură-te, că eşti dintre cei dintâi apostoli ai lui Hristos;
Bucură-te, că ai păstrat dragoste încuviinţată către Domnul;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui, prin multe ţări L-ai propovăduit Dumnezeu dătător de viaţă;
Bucură-te, că propovăduind la păgâni credinţa cea în Iisus Hristos, multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că ai fost bătut cu lemne şi cu pietre;
Bucură-te, că sălbaticii aceia te muşcau;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 2-lea

Cu cuvântul Evangheliei, Andrei prealăudate, din adâncul înşelăciunii ai vânat popoarele precum te-ai făgăduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a învăţat a vâna pe oameni la credinţa Lui. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cel ce eşti cetăţean de taină, însuţi văzătorule, şi ritor al cunoştinţei lui Hristos cel de negrăit, care ai luat de sus Duhul cel Sfânt, grăieşti în limbi şi împarţi darurile. Pentru aceasta lăudăm darul luat şi îţi cântăm acestea:
Bucură-te, primitorule al Duhului Sfânt în limbi de foc;
Bucură-te, că prin multe ţări ai mers din loc în loc;
Bucură-te, că fiind sfâşiat de păgâni, Domnul Iisus te-a făcut sănătos;
Bucură-te, că pe mulţi dintre cei mai buni creştini i-ai hirotonit episcopi şi preoţi;
Bucură-te, că prin oraşe şi sate umblând şi propovăduind, pe mulţi i-ai făcut creştini;
Bucură-te, că, după mulţi ani de propovăduire, la sfârşit ai ajuns la mucenicie;
Bucură-te, că păgânii necredincioşi, chinuindu-te, pe cruce te-au pironit cu capul în jos;
Bucură-te, că dumnezeiescul tău suflet la cer s-a dus;
Bucură-te, că Domnul Hristos a pus scumpă cunună pe capul tău;
Bucură-te, că toate cetele cereşti pentru încununare cântări preafrumoase au cântat;
Bucură-te, că îngerii şi sfinţii cu bucurie în palatul tău osebit te-au aşezat;
Bucură-te, al Preasfintei Treimi smerit închinător;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 3-lea

Alergat-ai cu sete la chemarea Mântuitorului, Apostole Andrei, şi de bunăvoie te-ai dat spre ascultarea învăţăturii Lui, ca un cerb la izvoarele apelor, şi tuturor le-ai propovăduit pe Dumnezeu adevărat; pentru aceasta cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Mărgăritarul cel de mult preţ, cel ascuns în taina inimii tale, în lume l-ai pus înainte, Apostole Andrei; pe acela cu credinţă păgânii primindu-l, comoară l-au făcut. Pentru aceasta aducem ţie laudă:
Bucură-te, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu lăudător;
Bucură-te, cel împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii cântător;
Bucură-te, al nostru păzitor;
Bucură-te, al nostru mijlocitor înaintea Preacinstitei Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, al nostru rugător către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos slujitor;
Bucură-te, temelia preaîntemeiată a mărturisirii lui Hristos;
Bucură-te, că tu ai propovăduit credinţa cea dată de Domnul Iisus Hristos;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, învăţătorul dreptei credinţe;
Bucură-te, prin care Domnul Hristos Se sălăşluieşte;
Bucură-te, prin care satana se nimiceşte;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 4-lea

Ca o vestire Evanghelia în mâini luând, mult-lăudate Andrei, tot pământul ai îmbogăţit de dumnezeiască propovăduire. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta, împreună cu chinurile tale, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Capiştile prefăcându-le în biserici ale lui Dumnezeu, preacinstite Apostole Andrei, ai sfinţit în ele pe fiii botezului, pe care darul i-a înnoit prin apă şi prin Duh. Pentru aceasta cântăm ţie laudele acestea:
Bucură-te, al cântărilor îngereşti ascultător;
Bucură-te, că ai răstignit cele lumeşti şi întru tine vieţuieşte Iisus Hristos;
Bucură-te, prin care întunericul s-a risipit;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, îndumnezeitule cu Dumnezeu unitule;
Bucură-te, cerule mai înalt decât cerul;
Bucură-te, că te-ai arătat părtaş al firii dumnezeieşti;
Bucură-te, că pe fiii oamenilor i-ai adus lui Dumnezeu;
Bucură-te, al Bisericii de trebuinţă folositor;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 5-lea

Cunoscut-ai aşezămintele firii, mărite Andrei, vrednicule de minune, şi părtaş pe fratele tău Petru l-ai primit grăind: „Aflat-am pe Cel dorit!” Şi i-ai arătat cunoştinţa Duhului. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Sfântul Andrei este ultima sărbătoare din luna noiembrie, din Postul Crăciunului. Aceasta abundă în tradiții și sperstiții. Vezi aici ce trebuie să faci în această zi!

Mesaje de Sfântul Andrei. Ce mesaje, urări, sms-uri, felicitări poți trimite sărbătoriților de Sf Andrei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x