Antena Căutare

Sinaxar 13 septembrie. Sfinții pomeniți în ajunul Înălțării Sfintei Cruci

Sinaxarul zilei de 13 septembrie. Iata ce se sarbatoreste in calendarul ortodox pe data de 13 septembrie, in ajun de Inaltarea Sfintei Cruci, sfintii si viata lor.

Sinaxarul zilei de 13 septembrie. Iată ce se sărbătorește în calendarul ortodox pe data de 13 septembrie, în ajun de Înălțarea Sfintei Cruci , sfinții și viața lor.

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinţirii bisericii Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim.

Ca să dea slavă lui Dumnezeu pentru fericitul sfârşit al Sinodului de la Niceea (întâiul sinod ecumenic), Constantin cel Mare a vrut sa zidească o biserică pe Golgota, locul Învierii lumii. Atunci episcopul Macarie i-a arătat împăratului locul Mormântului, acolo unde l-a păstrat memoria Tradiţiei, căci locul fusese acoperit cu pământ în timpul domniei lui Adrian (135) cu scopul de a lărgi orasul. După ce au săpat şi au descoperit Mormântul şi instrumentele Patimii, au zidit peste ele o mare biserică, a cărei sfinţire s-a făcut în ziua de 13 septembrie 335 pentru a înlocui sărbătoarea păgână a lui Jupiter Capitolin. Această sfântă biserică era atât de frumoasă şi de grandioasă, încat ea a devenit un simbol al victoriei creştinismului şi chiar un model pentru multe biserici.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Cronid, Leontie, Serapion, Straton şi Seleuc.

Fericitul Cronid diaconul, strălucind cu bunele fapte ale vieţii sale, în Mitropolia Alexandriei, au crezut printr-însul Leontie şi Serapion. Iar în Galatia cea barbară şi necredincioasă, Seleuc şi Valerian, Macrovie şi Gordian, şi Straton la Nicomidia Bitiniei. Însă Cronid, Leontie şi Serapion, după ce au pătimit multe chinuri în Egipt, legându-li-se mâinile şi picioarele, au fost aruncaţi în mare. Ale căror moaşte ieşind la uscat, s-au arătat îngeri prin vedenii la oameni credincioşi, şi le-au poruncit de le-au acoperit cu pământ. Iar cei din Galatia, Seleuc şi Valerian, Macrovie şi Gordian, chinuiţi fiind cu foc şi cu sabie şi în multe alte feluri de ighemonul ce era acolo, mai apoi de toate i-a dat să-i mănânce fiarele sălbatice, şi aşa sufletele la Dumnezeu şi-au dat. Iar ighemonul Bitiniei, după ce cu multe chinuri a chinuit pe Sfântul Straton, plecând vârfurile a doi copaci, i-au legat mâinile de acelea şi poruncind îndată să slobozească copacii la locul lor, au rupt pe sfântul în două; şi aşa şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului mucenic Cornelie sutaşul.

Acest sfânt a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli şi este cel dintâi dintre păgâni, care a crezut. Petrecând o viaţă fără prihană, a văzut un înger care-l îndemna să cheme la sine pe Apostolul Petru, să audă de la el cele ce se cădea. şi mergând Petru către dânsul, şi spunându-i cuvântul Domnului lui şi celor ce veniseră cu dânsul, şi învăţându-l şi botezându-l i-a dat rînduială şi ocârmuirea cetăţii Schepsia. Pe care aflând-o cufundată în idoli, a botezat pe toti cu harul lui Hristos; şi chiar şi pe Dimitrie ighemonul, care a crezut cu toată casa lui. Deci sfârsindu-şi sfântul viata apostoleşte, către Domnul s-a dus.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Gordian, Macrovie, Ili, Zotic, Lucian şi Valerian.

Aceşti sfinţi au suferit chinuri pe vremea lui Liciniu. Gordian era din Capadocia, iar Macrovie era din Paflagonia, tineri de vârsta, şi desăvârşiţi în credinţa întru Hristos. Iar Zotic, Ili şi Lucian, s-au săvârşit prin sabie la Roma, după multe chinuri, din porunca lui Maxim ighemonul; însă Valerian s-a săvârşit plângând deasupra mormântului sfinţilor.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru cel din Agreia, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ioan de la Prislop.

Tot în această zi, pomenirea sfintei marii muceniţe Ketevan, regina Georgiei.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ierotei cel nou, Iviritul, ce s-a născut la anul 1686 şi care în pace s-a săvârşit.

Sursă: calendar-ortodox.ro

Adevărul pentru care bărbații înșală! Cele mai frecvente motive pentru care ajung să ”calce” strâmb... Înălțarea Sfintei Cruci semnificație. Ce înseamnă dacă tună de Ziua Crucii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x