Antena Căutare

Aproape un sfert din veniturile inregistrate de OTE in primul semestru vin din Romania

Cosmote si Romtelecom au inregistrat in prima jumatate din 2011 venituri cumulate de 553,7 milioane de euro, din totalul de 2,479 miliarde de euro ale OTE.

Viteza cu care au scazut venitu­rile Cosmote si Romtelecom s-a redus in prima jumatate a anului, inscriindu-se in evolutia generala a pietei.
In acest an, de la un trimestru la altul, cei doi operatori au consemnat o imbu­natatire a afacerilor. Cu toate acestea, veniturile Romtelecom s-au redus in trimestrul al doilea cu 7,1%, iar cele ale Cosmote cu 0,9%. Evolutia se­mes­triala arata insa o scadere de 9% pen­tru fostul operator monopolist si de 3,7% pentru Cosmote, potrivit datelor din raportul companiei-mama.

Afacerile cumulate ale celor doi operatori s-au diminuat in prima jumatate a anului cu aproape 7%, de la 595,1 milioane de euro cat se inregistra cu un an in urma la 553,7 milioane de euro. Veniturile Romtelecom au scazut in trimestrul al doilea cu 7,1%, la 166,1 milioane de euro, reflectand declinul cu 14% al afacerilor pe servicii de voce, afectate de reducerea numarului clien­tilor, si a venitului mediu pe utilizator, insa profitul EBITDA al companiei a urcat cu 19,7%, la 29,2 milioane de euro.

Economia se stabilizeaza, dar ofertele raman agresive

„In trimestrul al doilea al anului 2011, semnele de stabilizare a economiei romanesti au devenit mai vizibile. Piata telecomunicatiilor a ramas insa domi­nata de oferte foarte agresive", se arata in raportul grupului elen OTE, actio­na­rul majoritar al Romtelecom.

Numarul clientilor Romtelecom pe servicii de voce a scazut la 2,558 milioa­ne, insa compania a inregistrat un avans de 23,1% pe internet broadband, la 1,084 milioane de utilizatori.

Pe serviciile de televiziune (DTH, IPTV, cablu), baza de utilizatori a com­paniei a crescut cu aproape 31%, la 1,222 milioane. Astfel, numarul abona­men­telor la serviciile Romtelecom a urcat cu 8,3% fata de jumatatea anului trecut, la aproape 4,9 milioane. Costurile cu programul de disponibilizari voluntare au scazut cu 58,1% in trimestrul al doilea, la 7,2 milioane de euro, de la 17,2 milioane de euro in aceeasi perioada a anului trecut. La 1 iulie, Romtelecom avea aproximativ 7.500 de angajati, cu 1.500 mai putini decat la jumatatea anului trecut. Grupul OTE mentioneaza ca programele de disponibilizare volun­tara vor rezulta in noi plecari in a doua jumatate a anului.

Pe servicii mobile, criza e aproape de final

Veniturile Cosmote Romania au scazut usor in trimestrul al doilea, fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 114 milioane de euro, iar profitul EBITDA (inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare) a urcat cu aproape 21%, la 22,6 milioane de euro, datorita performantelor operationale imbunatatite in urma integrarii Zapp. Compania a inregistrat, in T2 2010, venituri de 115 milioane de euro si un profit EBITDA de 18,7 milioane de euro.

Veniturile din servicii au urcat cu aproximativ 4%, in pofida conditiilor economice dificile si a ofertelor foarte agresive de pe segmentul prepaid. Numarul clientilor companiei era de 6,6 milioane la finalul lunii iunie, din care 22,6% in regim de abonament. Fata de jumatatea anului trecut, numarul clientilor a coborat cu aproape 7%, de la 7,086 milioane, reiese din raport.

Bilant la jumatate de an

In primul semestru, veniturile Romtelecom au scazut cu 9%, la 332,4 milioane de euro, iar profitul EBITDA s-a redus cu 38,6%, la 51,4 milioane de euro. Rezultatul operational EBIT s-a constituit intr-o pierdere de 28,7 milioane de euro, mai mica fata de nivelul de 38,2 milioane de euro din prima jumatate a anului trecut.

Costurile cu disponibilizari voluntare au urcat in primele sase luni cu 37,4%, de la 20,3 milioane de euro la 27,9 milioane euro. Rezultate mai bune a avut Cosmote. Astfel, in primul semestru veniturile companiei au scazut cu 3,7%, de la 229,8 milioane de euro la 221,3 milioane de euro, insa profitul EBITDA a crescut cu peste 25%, la 40,5 milioane de euro.

Facebook are probleme in Uniunea Europeana din cauza sistemului de recunoastere faciala... VIDEO! S-a inventat hartia electronica...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x