Cum îți păstrezi telefonul în stare bună pe termen lung

 

Odată ce tehnologia și internetul au luat avânt, au apărut nenumărate gadgeturi menite să ne simplifice viața într-un fel sau altul. Și încă apar atât de multe, încât este tare greu să ții pasul cu ele.

Dintre toate, telefonul este probabil cea mai importantă și utilizată invenție a secolului. Chiar așa, îți mai amintești cum era lumea când nu trăiam în era smartphone-urilor și nu aveam câte o aplicație pentru orice (de la hărțile tuturor orașelor la calculatoarele de calorii)? Da, aveam de înfruntat mai multe provocări pe-atunci, dar a avut și acea epocă farmecul ei.

Acum însă avem telefoane inteligente cu ajutorul cărora putem face aproape orice. Acesta este și motivul pentru care facem tot posibilul să ne protejăm telefoanele din toate punctele de vedere, să le păstrăm în stare bună timp îndelungat. Cum? Ținând cont de câteva mici trucuri, pe care le detaliem în rândurile de mai jos.

Folosește folie de sticlă și o carcasă de protecție

În primul rând, blindează-ți telefonul la exterior, pentru a-l feri de lovituri, zgârîieturi, praf, chiar și lichide. Altfel spus, primul pas pe care îl ai de făcut imediat după achiziția unui nou smartphone este să îi pui o folie de sticlă pentru protecția ecranului, dar și o carcasă care să îi acopere și să îi susțină partea din spate (sau și pe cea din față, dacă alegi o husă tip „carte“, care îmbracă telefonul ca o copertă).

Setează o parolă pentru deblocarea telefonului

Da, este o măsură de protecție elementară, dar vei fi surprins să afli că încă sunt foarte multe persoane care nu au parolă pentru telefon. Și chiar dacă nu pare mare lucru, mai ales că oricum mai toate parolele pot fi sparte în zilele noastre, chiar ar trebui să ții cont de această recomandare. Dacă smartphone-ul ajunge pe mâini străine, parola îl va întârzia puțin pe cel care ți-a luat telefonul, cât timp te deconectezi de la conturile la care ești logat și de pe telefon și alertezi poliția.

Descarcă aplicații doar din surse sigure

Sunt două magazine online reprezentative pentru fiecare sistem de operare în parte (Google Play Store, respectiv App Store), așa că, dacă ai nevoie de aplicații suplimentare, acolo ar trebui să le cauți. Ignoră propunerile unor site-uri obscure, care îți recomandă aplicații despre care nu a auzit nimeni. E calea cea mai sigură spre infectarea telefonului tău cu malware. Iar dacă ți se întâmplă, sunt șanse foarte mari să nu îl mai poți folosi deloc, pentru că sistemul de operare va fi compromis.

Fă constant update-uri

Pentru ca telefonul tău să dea randamentul de la început și după câteva luni bune de utilizare, este necesar ca, din când în când, să faci un update al sistemului de operare și al aplicațiilor. De regulă, te va anunța el când e momentul optim pentru a face update-ul, dar important este să fii pe fază și să nu uiți de acest pas. Durează cel mult o jumătate de oră și, dacă trebuie într-adevăr să fii tot timpul conectat, poți programa acest update pe timp de noapte, astfel încât să nu îți încurce activitatea.

În concluzie, dacă respecți câteva sfaturi minime privind protejarea telefonului tău, te vei bucura de el și de performanțele sale timp îndelungat, fără probleme.

Sursa foto: Shutterstock.com



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI