Antena Căutare

Snap va atrage 1 miliard de dolari prin intermediul unei emisiuni de obligaţiuni, pentru a investi în realitate augmentată

Snap va atrage 1 miliard de dolari prin intermediul unei emisiuni de obligaţiuni pe termen scurt, pentru a investi în mai mult conţinut media, funcţii de realitate augmentată şi posibil în cumpărarea altor companii, transmite Reuters.

Compania mamă a aplicaţiei de mesagerie Snapchat şi-a relansat creşterea numărului de utilizatori şi a preţului acţiunilor, după un an 2018 dificil. Snap a inclus în Snapchat un serviciu de jocuri mobile şi a dezvoltat funcţii de realitate augmentată, cum ar fi lentile care suprapun urechi de iepure pe fotografia unui utilizator, dar este concurată de platforme mai mari, cum este Facebook, şi aplicaţii mai noi, precum TikTok.

“Vom continua să ne concentrăm pe dezvoltarea conţinutului nostru, jocuri şi platforme de realitate augmentată pentru a îmbunătăţi experienţa oferită de Snapchat comunităţii noastre”, a afirmat directorul general al Snap, Evan Spiegel, într-un memo adresat angajaţilor.

Snap va oferi obligaţiuni senior convertibile în valoare de 1 miliard de dolari, care vor ajunge la scadenţă în 2026, moment în care va alege să plătească investitorii în numerar, acţiuni sau o combinaţie a celor două variante.

Spiegel a spus că dobânzile actuale scăzute oferă Snap oportunitatea de a finaliza oferta. El a subliniat că cererea investitorilor pentru obligaţiunile convertibile este solidă, iar compania anticipează ca atragerea de fonduri să se încheie în această săptămână.

Sursa : news.ro

Facebook nu cenzurează postărilor false semnate de politicieni!... Samsung a lansat smartphone-urile Galaxy Note10 şi Note10+...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x