Live acum
Prime Time 20:00Te cunosc de undeva!

Solutii de criza: jocurile video

Din cauza crizei economice, tot mai multi oameni prefera activitati de tipul "home entertainment". Jocurile video sunt preferate de tineri, in locul unei iesiri in club sau la o terasa cu prietenii. In perioada urmatoare sunt asteptate o multi de lansari, precum StarCraft II sau H.A.W.X. 2.


Cele mai vandute titluri din 2009 au fost World of Warcraft, Call of Duty: Modern Warfare II, FIFA10, Sims 3 si Need For Speed Shift.

A doua parte a anului va aduce pentru gamerii romani o multime de lansari, unele asteptate de ani buni.

Din partea ComputerGames.ro, „Heroes of Might and Magic online" si „Tactical Intervention" vor fi oferite din luna iulie. Accesul la jocuri va fi gratuit, insa trebuie sa platesti pentru continut premium, necesar de-a lungul aventurilor. Pe de alta parte, fanii „Heroes of Newerth" vor fi fericiti din aceasta saptamana, putandu-si achizitiona jocul prin SMS, pentru 20 de euro, dupa cum a precizat pentru Jurnalul National Silviu Stroe, General Manager ComputerGames.ro.

Dupa o indelungata asteptare, se da startul si la StarCraftII: Wings of Liberty, gamerii romani fiind asteptati la lansarea oficiala din 27 iulie. Tot de la Blizzard, asteptam si noul expansion din World of Warcraft: Cataclysm.

„Nu stim exact cand va fi lansarea Cataclysm, dar in orice caz nu in acelasi trimestru cu noua serie de aventuri din Call of Duty: Black Ops", a precizat oficialul Best Distribuition. Lansarea oficiala pentru Black Ops este asteptata la 9 noiembrie.

De la Ubisoft, unul dintre cele mai de succes titluri va atrage fani mai vechi si noi cu alte aventuri... aeriene. Tom Clancy's H.A.W.X. 2 se afla in dezvoltare la studioul Ubisoft din Bucuresti, fiind planificat sa apara in toamna acestui an. Noua serie va fi disponibila pentru platformele Microsoft Xbox 360, Sony PlayStation3, Nintendo Wii, precum si pentru PC.

H.A.W.X. este considerat primul joc de avioane complet foto-realist: avioanele, cerul si suprafata terestra sunt modelate 3D. In traditionalele cumparaturi de sfarsit de an, jocurile video au marcat rezultate foarte bune in decembrie 2009: vanzari de aproape doua ori mai mari fata de noiembrie 2009, conform raportului GFK din februarie.

„Asa cum anticipam, oamenii, in perioada de criza, au stat mai mult in casa, timpul liber fiind acoperit de activitati recreative de tip «home entertainment», printre care si jocurile video", a declarat ieri Andreea Allardin, director general Best Distribution. Piata locala a crescut anul trecut cu 5%, pana la 17 milioane de euro, iar pentru anul acesta, cele mai optimiste estimari merg spre un plus de 10%, considera Allardin.

Citeste si Jurnalul National

Sursa foto: topnews.in