Antena Căutare

UBER lansează serviciul de LIVRARE de mâncare UberEats şi în România

Uber a lansat serviciul UberEats în peste 200 de oraşe și intenţionează să lanseze aplicaţia de livrare de mâncare în 100 de noi oraşe din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. În acest an, compania americană intenţionează să lanseze serviciul în Irlanda, Egipt, Kenya, România şi Cehia, pe lângă peste 40 de noi oraşe din Marea Britanie şi 35 de noi oraşe în Franţa. 

Uber a lansat serviciul UberEats în peste 200 de oraşe și intenţionează să lanseze aplicaţia de livrare de mâncare în 100 de noi oraşe din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. În acest an, compania americană intenţionează să lanseze serviciul în Irlanda, Egipt, Kenya, România şi Cehia, pe lângă peste 40 de noi oraşe din Marea Britanie şi 35 de noi oraşe în Franţa.

Directorul de logistică de la UberEats, Jason Droege, a refuzat să precizeze cât de mult va investi compania pentru a extinde serviciul, dar a subliniat că UberEats a „avut un succes peste aşteptări”. În aceste condiţii, UberEats va juca un rol central în expansiunea Uber dincolo de serviciile de transport înaintea ofertei publice iniţiale aşteptate pentru anul următor. Jason Droege a dezvăluit că serviciul de livrare de mâncare a fost pe plus în 45 dintre cele 200 de oraşe în care opera anul trecut şi a fost responsabil pentru 10% din veniturile companiei, sau 1,1 miliarde dolari în trimestrul patru.

„România este una dintre cele mai importante ţări din UE pentru Uber, tocmai de aceea ne dorim să aducem noi servicii utilizatorilor noştri de aici. Ne bucurăm că, imediat după lansarea UberGREEN, serviciul nostru 100% electric, putem confirma şi venirea Uber Eats în România în următoarele două luni. Am primit deja numeroase cereri de la restaurante locale care doresc ca, prin Uber Eats, mâncarea lor să fie disponibilă cât mai multor persoane. Încurajăm proprietarii de restaurante care vor să afle mai multe detalii despre acest serviciu să ia legătura cu noi”, a declarat Nicoleta Schroeder, General Manager al Uber România.

Statisticile arată că, în România, segmentul de livrare de mâncare va ajunge, în 2018, la 196 milioane de dolari, din care segmentul de comenzi online este estimat la 192 milioane de dolari. Rata de creştere este estimată la 23,3% pe an, care va rezulta într-o piaţă de 452 milioane de dolari până în 2022.

În 2017, pierderile realizate de serviciul de rezervări de automobile Uber Technologies au crescut până la 4,5 miliarde dolari, de la 2,8 miliarde dolari în 2016, la o cifră de afaceri de 7,4 miliarde dolari. Cu toate acestea, Uber susţine că în ultimele trei luni ale anului trecut a reuşit să îşi reducă pierderile până la 1,1 miliarde dolari, de la 1,46 miliarde dolari în trimestrul al treilea, la o cifră de afaceri trimestrială de 2,2 miliarde dolari.

Sursa: Agerpres.ro

Modificarea de la WhatsApp de care nimeni nu a știut. Ce funcție a fost activată în secret... SPOTIFY, cea mai iubită aplicație MUZICALĂ din lume, a ajuns în România. Descarcă gratuit AICI!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x