Antena Căutare

Alertă generală în România! 40 de morți! Bilanțul a fost anunțat de autorități! Atenție, NU este vorba de gripă!

Numărul deceselor provocate de rujeolă a ajuns la 40, anunţă vineri Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), vârsta victimelor fiind cuprinsă între trei săptămâni şi 39 de ani, iar mai mult de trei sferturi dintre acestea sunt copii cu vârsta până în trei ani. Niciunul dintre cei decedaţi nu era vaccinat, iar cele mai multe cazuri, 9, sunt înregistrate în Timiş.

Conform statisticii CNSCBT, 33 dintre cei decedaţi erau copii cu vârste între trei săptămâni şi 3 ani: un copil de 3 ani, trei de 2 ani, zece copii de un an, restul fiind cu vârste sub un an.

Dintre cei peste 3 ani, vârstele victimelor sunt: 9 ani, 14 ani, 15 ani, 17 ani, 27 de ani, 29 de ani, 39 de ani.

Mai mult de jumătate dintre victime, respectiv 23, aveau condiţii preexistente, cele mai numeroase fiind cazurile de anemie şi malnutriţie, dar existând şi un caz cu sindrom Down, cazuri de pneumonii sau rinichi polichistic.

Pe judeţe, cazurile sunt distribuite astfel: 9 în jud. Timiş, 6 în jud. Arad, 7 în jud. Dolj, 3 în jud. Caraş Severin, 2 in jud. Bacău, 2 in jud. Neamţ, 1 în jud. Bihor, 1 în jud. Braşov, 1 în jud. Calaraşi, 1 în jud. Cluj, 1 in jud. Ialomiţa, 1 în jud. Satu Mare, 1 in jud. Suceava, 1 in jud. Vaslui, 1 in jud. Galati, 1 in jud. Mures şi 1 în Bucureşti.

În săptămâna 26 februarie - 2 martie au fost raportate încă 123 de cazuri nou confirmate în 10 judete şi în municipiul Bucureşti.

Dieta cu cartofi fierti. Scapi de cinci kilograme în doar patru zile!... Nu-ți mai hrăni copilul cu așa ceva! Mic-dejunul, un amestec de E-uri şi aditivi: Ce conțin, de exemplu, crenvurștii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x