Antena Căutare

Semnal de alarmă pentru mame! Greșeala uriașă ce poate afecta nivelul de inteligență al copiilor, chiar înainte de naștere

Nivelul de inteligență al copiilor poate fi afectat de mediul în care trăiesc mamele lor, chiar înainte de a le da naștere, în timpul sarcinii, potrivit unui nou studiu, realizat în Statele Unite ale Americii.

Nivelul de inteligență al copiilor poate fi afectat de mediul în care trăiesc mamele lor, chiar înainte de a le da naștere, în timpul sarcinii, potrivit unui nou studiu, realizat în Statele Unite ale Americii.

Potrivit cercetătorilor care au realizat acest studiu, expunerea la particule mici de tip PM10, ce se găsesc în aerul poluat, în timp ce se află încă în pântecul mamei, poate afecta dezvoltarea creierului copilului.

Conform acestui studiu, copiii născuți în zone foarte poluate au obținut în medie cu 2,5 puncte mai puțin la teste IQ, dar și până la aproape șapte puncte mai puțin, până la vârsta de patru ani, față de copiii născuți în zone mai puțin poluate.

Același studiu a arătat că acidul folic, ce este recomandat femeilor însărcinate, poate proteja copiii de eventuale daune la nivelul creierului.

Semnal de alarmă pentru mame! Greșeala uriașă ce poate afecta nivelul de inteligență al copiilor, chiar înainte de naștere

Cercetătorii care s-au ocupat de acest studiu, de la Universitatea din California, San Fancisco, au avut un eșantion de 1.005 copii din comitatul Shelby, Tennessee.

Deși studiul nu demonstrează că particulele PM10 sunt o cauză directă a diminuării coeficientului de inteligență, cercetătorii au încercat să ofere o explicație. Aceste particule ar cauza inflamarea țesutului intern din placentă, afectând astfel transportul corespunzător de nutrienți către făt.

O altă teorie este că particulele toxice ar putea pătrunde prin placentă și ar putea afecta direct dezvoltarea creierului, adectând ADN-ul.

Zmeura. 20 beneficii pentru sănătate și frumusețe... Sport pe timp de vară. 6 activități sportive pentru adulți și copii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x