Antena Căutare

Până în anul 2020, România va deveni un paradis al bazelor de tratament SPA

Atunci când plecăm în vacanţă, tot ce ne dorim este să petrecem câteva zile într-un loc cât mai relaxant, departe de grijile cotidiene! Pentru asta, de multe ori, alegem un hotel cu facilităţi wellness şi SPA. Putem fi astfel siguri că ne vom întoarce acasă cu bateriile încărcate, mintea limpede şi zâmbetul pe buze.

Atunci când plecăm în vacanţă, tot ce ne dorim este să petrecem câteva zile într-un loc cât mai relaxant, departe de grijile cotidiene! Pentru asta, de multe ori, alegem un hotel cu facilităţi wellness şi SPA.

Putem fi astfel siguri că ne vom întoarce acasă cu bateriile încărcate, mintea limpede şi zâmbetul pe buze. Astfel de locuri întâlnim şi pe litoralul românesc, iar - peste doi ani - staţiunile noastre ar putea deveni nişte paradisuri SPA.

Terapii specifice, masaje, piscine cu ape termale, meditaţie, relaxare, pe scurt: stare de bine! Asta înseamnă turismul wellness. Şi tot mai mulţi români sunt în căutarea unui asemenea sejur.

O astfel de vacanţă presupune să mănânci sănătos zilnic, să ai parte doar de activităţi relaxante, care să te trimită acasă mult mai odihnit.

Important în terapiile de wellness este şi ce produse sunt folosite atunci când mergem să ne răsfăţăm. O terapie este reuşită atunci când cremele de hidratare şi uleiurile sunt de cea mai înaltă calitate.

În Constanţa turismul welness are un potenţial foarte mare de dezvoltare şi asta pentru că este plin litoralul de hoteluri cu SPA şi multiple baze de tratament, care le pot asigura confortul şi relaxarea turiştilor chiar şi în extra-sezon.

Citește mai mult pe Observator.tv!

Calitatea aerului din interior și efectele pe care le are asupra sănătății... Cât de nociv este sandvișul cu șuncă presată din meniul de grădiniță/afterschool...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x