Antena Căutare

Rețeta celui mai puternic leac împotriva tuturor bolilor se află în Biblie! Cum se prepară

Scriitorii Bibliei au menționat de foarte multe ori măslinul în mod figurativ. Caracteristicile acestui arbore au fost folosite pentru a ilustra îndurarea lui Dumnezeu, promisiunea Învierii şi viaţa de familie fericită.

Rețeta celui mai puternic leac împotriva tuturor bolilor se găsește în Biblie și este la îndemâna tuturor! Care sunt ingredientele de care ai nevoie

Timp de mii de ani, măslinul a fost considerat un simbol al păcii, al gloriei, al înţelepciunii şi fericirii, fiind martor al atâtor evenimente biblice.

Semnificația măslinului este strâns legată de arborele unic care se alătură restului creaţiei în a-i aduce laude Făuritorului său.

La prima vedere, măslinul nu impresionează cu nimic. El nu ajunge la cer ca unii cedrii falnici din Liban. Lemnul său nu este atât de preţios ca cel al ienupărului, iar florile lui nu încântă privirea ca florile migdalului (Cântarea Cântărilor 1:17; Amos 2:9).
Cea mai importantă parte a măslinului este ascunsă vederii — în pământ. Rădăcinile lui extinse, care în adâncime pot ajunge la 6 metri, iar pe orizontală pot atinge lungimi mult mai mari, sunt secretul generozităţii arborelui şi principalul factor care îl ajută să trăiască.
Măslinele și uleiul de măsline sunt atât alimente cât și ”medicamente” foarte folosite. Însă un lucru pe care multă lume nu-l cunoaște este că frunzele de măslin au cele mai puternice proprietăți vindecătoare și combat pneumonia, gonoreea, tuberculoza, gripa, meningita, herpesul, hepatita B și multe alte boli, datorită conținutului de oleuropeină.

De asemenea reprezintă un bun cicatrizant în urma operațiilor, dar tratează și infecțiile urinare. Frunzele de măslin previn infecțiile fungice.

Persoanele care suferă de aceste probleme de sănătate menționate mai sus își pot prepara ceai din frunze de măslin, un leac eficient în tratarea mai multor afecțiuni. Cu toate acestea, vizita la medic este obligatorie.
Consumul de frunze de măslin ajută la refacerea întregului sistem imunitar încărcând în același timp, cu energie, organismul supus unor traume medicale sau răceli. Frunzele de măslin au proprietăți atât de curative deoarece conțin substanțe active antivirale, antifungice cu ajutorul cărora pot trata complet un număr semnificativ de boli.

Rețetă ceai de frunze de măslin:

Ingrediente necesare: 15-20 frunze uscate de măslin, 2 litri de apă fiartă

Mod de preparare:

Puneți frunzele în apa fiartă și lăsați-le la foc pentru încă 2-3 minute. Mențineți la infuzat pentru încă 10 minute și scoteți-le. Puteți consuma ceaiul rece sau cald; puteți adăuga miere sau lămâie, după gust.
Se recomandă consumul preventiv al acestui ceai. Cel mai bine este să culegeți frunzele primăvara. Păstrați-le într-un recipient închis și protejați-le de razele soarelui, potrivit doctorulzilei.ro.

Este bine de știut că nutrienții importanti pe care măslinele ii conțin contribuie la menținerea stării de sănatate, tocmai prin proprietățile esențiale bunei functionări a organismului.

Proprietățile măslinelor:

Deși sunt un aliment bogat în grăsimi (80% – 85% din caloriile sale provin din acestea), măslinele furnizează grăsimi de calitate, precum acidul oleic (acid gras mononesaturat), acid linoleic și acid alfa-linoleic (o grăsime esențială omega-3), toate asociate cu un risc mai mic de dezvoltare a bolilor cardiovasculare și cu un nivel optim de colesterol bun HLD în organism.

Dieta-minune cu flori de soc. Slăbești 3 kilograme rapid și scapi de celulită... Top 5 mituri despre apă pe care trebuie să le cunoști...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x