Antena Căutare

Ela și Petrică sunt susținuți de familie în Marea Finală Mireasa sezonul 4

Ela și Petrică sunt fericiți. Cei doi radiază și strălucesc la propriu și la figurat.

Ela și Petrică sunt susținuți de familie în Marea Finală Mireasa sezonul 4 Galerie
Ela și Petrică sunt fericiți | Antena 1

Doamna Ioana și-a cunoscut azi și cea de-a doua noră, soția fratelui lui Petrică, Vasile. Aceasta a spus că e bucuroasă azi să-și vadă băieții fericiți.

Ela și Petrică sunt susținuți de familie

Petrică a intrat în casa Mireasa să-și găsească aleasa, iar prima cu care a interacționat a fost Maria, dar din partea ei nu a obținut mai mult decât o prietenie. Ela a fost atrasă de el însă, dar la început a vrut să-l cunoască și pe Seba.

Doamna Gabi a intervenit și a ajutat-o pe Ela să ia o decizie, văzând nehotărărea lui Seba. Ela și Petrică s-au apropiat mai apoi din ce în ce mai mult, dar doamna Ioana s-a arătat supărată când a văzut că încearcă să formeze un cuplu.

Discuțiile dintre doamna Ioana și Petrică au fost multe, iar mai apoi Petrică a mărturisit că este atras de Raluca. Blondina nu a căzut pradă jocurilor sentimentale, iar Ela l-a ajutat pe Petrică să-și găsească liniștea. Doamna Ioana a jignit-o mult pe Ela, dar cei doi au trecut peste toate obstacolele. Ei au fost cei care s-au logodit primii în casa Mireasa.

Ela și Petrică au avut parte de un fantasy date

Ela și Petrică au avut parte de o ieșire în afara casei Mireasa cu numai câteva zile înainte de marea finală. Cei doi au mers într-un sat autentic, s-au plimbat cu caleașca și au mers împreună la biserică.

Concurenții au primit binecuvântare din partea unui preot și au declarat că pleacă din casa Mireasa ca o familie.

Relația lor a evoluat cu toate stările, dar acum sunt pregătiți pentru o viață nouă în doi. Povestea lor de dragoste este scrisă cu multe experiențe și își doresc să traiască toată viața împreună.

Finala Mireasa sezonul 4. Cum s-a îmbrăcat Simona Gherghe într-o zi atât de importantă... Raluca și Ion sunt susținuți de familie în Finala sezonului 4 Mireasa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x