Antena Căutare

Ipostaza romantică în care s-au pozat Simona și Andrei de la Mireasa sezonul 7. Cei doi au arătat impecabil la un eveniment

Simona și Andrei de la Mireasa sezonul 7 au participat la un eveniment de familie, unde au purtat haine elegante și s-au pozat în mai multe ipostaze incredibil de romantice. Cât de frumoși au fost împreună.

Galerie
Ipostaza romantică în care s-au pozat Simona și Andrei de la Mireasa sezonul 7. Cei doi au arătat impecabil la un eveniment | Antena 1

Simona și Andrei au format unul dintre cuplurile de la Mireasa sezonul 7 care s-a și căsătorit, semn că dragostea dintre ei i-a unit. Aceștia petrec foarte mult timp împreună, chiar și dupa ce emisiunea s-a încheiat.

Simona și Andrei de la Mireasa au participat la un eveniment de familie, de curând, iar ținutele elegante pe care le-au purtat i-au făcut să arate senzațional

Simona și Andrei de la Mireasa par foarte fericiți împreună, iar motivul este unul simplu - iubirea care îi leagă. Cei doi s-au pozat la un eveniment de familie, oferindu-și un sărut pasional. Fanii celor doi au putut vedea cât de fericiți sunt împreună și cât de tare se iubesc aceștia.

Citește și: Mireasa, sezon 7. Ce au postat Andrei și Simona după finală. Cei doi au păstrat o perioadă de tăcere

Articolul continuă după reclamă

Cei doi foști concurenți de la Mireasa sezonul 7 au surprins pe toată lumea cu modul frumos în care s-au fotografiat.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Simona și Andrei de la Mireasa au publicat mai multe imagini împreună, iar fanii au observat cât de mult se iubesc și se simt bine împreună.

Cei do se iubesc foarte mult și își declară acest lucru chiar și în mediul online, acolo unde sunt urmăriți într-un număr mare de fani ai emisiunii. Deși nu au câștigat marele premiu pus în joc în cadrul emisiunii, cei doi par să câștige ceva mai de preț, adcă iubirea și respectul unul față de celălalt.

Cum a început povestea de dragoste dintre Simona și Andrei de la Mireasa sezonul 7

Andrei a intrat în casa Mireasa încă de la începutul sezonului 7. Primul date l-a avut cu Irina, însă lucrurile între ei nu au funcționat. După intrarea în competiție a Simonei, pe 27 ianuarie 2023, fata a avut dreptul de a invita un băiat la date, iar acela a fost Andrei. De atunci cei doi au intrat într-o cunoaștere.

Citește și: Simona și Andrei de la Mireasa sezon 7, cele mai romantice ipostaze de până acum. Ce fac în prezent foștii concurenți ai emisiunii

Cunoașterea lor nu a avut tocmai un parcurs lin, fata fiind foarte dură și reticentă la început. Un moment marcant în cunoașterea lor a fost acela în care Simona a răbufnit când Andrei a numit-o „abătută de soartă”. Atunci concurenta i-a interzis băiatului să o atingă și i-a sugerat să-i dea lecții de limba română, gesturi regretatate de fată ulterior.

Până să-și dea seama unde a greșit, fata a fost criticată de familia lui Andrei, iar fratele acestuia i-a sugerat concurentului să pună punct cunoașterii cu Simona.

După acele momente tensionate, fata a mărturisit că știe că a greșit și a început să-și schimbe atitudinea și să-și domolească reacțiile acide față de Andrei.

Andrei și Simona au declarat că formează un cuplu pe 10 martie. după ce s-au sărutat în jacuzzi.

Un task al întrebărilor incomode a deranjat-o foarte mult pe Simona. Concurenții care erau singuri la acel moment, în frunte cu Irina, au întrebat-o pe fată cum se simte în relația de tip mamă-copil. Simona a fost foarte supărată și a negat că ar exista un roport de subordonare între ea și partenerul ei.

Andrei a fost cel care a spus primul „Te iubesc”, însă Simona nu a știut inițial să definească „sentimentele frumoase” pe care le simțea pentru Andrei.

În luna mai cuplul Simona-Andrei a intrat la cursa de eliminare cu Dima-Sabrina. Inițial, ambele cupluri au spus că-și doresc eliminarea, însă Simona și Andrei s-au răzgândit rapid și le-au cerut telespectatorilor Mireasa să le mai permită să se bucure de experiența din competiție, ceea ce s-a și întâmplat.

După un parcurs în casa Mireasa în care Simona și Andrei s-au descoperit reciproc și și-au adaptat comportamentul și atitudinea ajungând să se înțeleagă și să se echilibreze, cei doi s-au logodit. Pepe a venit în casa Mireasa și a cântat melodii de dragoste, iar Andrei și-a făcut curaj și și-a cerut iubita în căsătorie. Alături de doritul „Da”, Simona i-a spus lui Andrei și primul „Te iubesc”

Simona și Andrei au decis să se căsătorească în finala sezonului 7 Mireasa.

Anemona de la Mireasa, primele imagini cu noul iubit. Cum s-au pozat cei doi și cum petrec timpul împreună... Mireasa, sezonul 7. Hatice și Mihai, surprinși în ipostaze tandre pe rețelele sociale. Cum s-au filmat cei doi...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică
Hello Chef sezonul 9, 17 mai 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Ovidiu Lipan Țăndărică Sambata, 17.05.2025, 15:30
Citește și
Mireasa sezonul 11. Liliana a primit o vizită de la familie. Teo a fost emoționat la întâlnirea cu părinții iubitei
Mireasa sezonul 11. Liliana a primit o vizită de la familie. Teo a fost emoționat la întâlnirea cu părinții...
Totul despre sorg. Motivul pentru care nutriționiștii îl consideră un superaliment de top
Totul despre sorg. Motivul pentru care nutriționiștii îl consideră un superaliment de top Catine.ro
Mireasa sezonul 11. Cristian nu mai vrea să fie asociat cu doamna Dorina: „Chiar mi s-a luat!”
Mireasa sezonul 11. Cristian nu mai vrea să fie asociat cu doamna Dorina: „Chiar mi s-a luat!”
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Mesajul ironic postat de Anamaria Gavrilă pe Facebook după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale și reacțiile românilor din comentarii: „Ghinion. De mâine, la muncă!”
Mesajul ironic postat de Anamaria Gavrilă pe Facebook după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale... Libertatea.ro
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași: "Nu mai sunt obosit"
Un doctor care deține o clinică de longevitate a împărtășit rutina sa matinală simplă, în 5 pași:... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Mirabela Grădinaru, apariție impecabilă în calitate de „Prima Doamnă a României.” Cum a fost surprinsă alături de Nicușor Dan, care a devenit noul președinte al României. Foto
Mirabela Grădinaru, apariție impecabilă în calitate de „Prima Doamnă a României.” Cum a fost surprinsă... Elle
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am apărător, o să văd ce fac”
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am... Spynews.ro
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!” BZI
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui învelite în bacon, cu garnitură de cartofi natur
Pulpe de pui învelite în bacon, cu garnitură de cartofi natur HelloTaste.ro
Ce se întâmplă cu Primăria Capitalei după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025
Ce se întâmplă cu Primăria Capitalei după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale 2025 Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul săptămânii 19 mai – 25 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Horoscopul săptămânii 19 mai – 25 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele Catine
Horoscopul norocului 19–25 Mai 2025: Zile magice pentru fiecare semn zodiacal
Horoscopul norocului 19–25 Mai 2025: Zile magice pentru fiecare semn zodiacal Jurnalul
Nicuşor Dan: Mulţumiri cetăţenilor români din Republica Moldova. Împreună vom continua drumul european
Nicuşor Dan: Mulţumiri cetăţenilor români din Republica Moldova. Împreună vom continua drumul european Kudika
Când va deveni oficial Nicușor Dan președinte al României. Etapele care urmează după alegeri
Când va deveni oficial Nicușor Dan președinte al României. Etapele care urmează după alegeri Playtech
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o... Redactia.ro
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României Observator
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic
Alimente pentru slăbit la fel de eficiente ca „medicamentul-minune” Ozempic MediCOOL
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au
Ce sunt punctele de sânge de pe gălbenuș? Iată ce trebuie să faci cu ouăle care le au HelloTaste
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al... ProSport
PLAJA din Europa desemnată „cea mai frumoasă” în 2025. Seamănă cu Maldivele, dar fără costuri uriașe
PLAJA din Europa desemnată „cea mai frumoasă” în 2025. Seamănă cu Maldivele, dar fără costuri uriașe Gandul
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL CanCan
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă
Semne care arată că ai un copil sensibil. La ce recomandă specialiștii să fii atentă DeParinti
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la operații estetice
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
De câte ori se poate refolosi uleiul pentru prăjit. Sfaturi pentru a nu deveni rânced
De câte ori se poate refolosi uleiul pentru prăjit. Sfaturi pentru a nu deveni rânced Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x