Antena Căutare

Mireasa 2020, sezon 2. Ștefania și Mihai s-au despărțit: ”Nu-mi place de noi”

La câteva zile după ce au sărbătorit o lună de la primul sărut, Ștefania și Mihai au decis să meargă, din nou, pe drumuri separate.

De această dată, definitiv, spun cei doi. ”Am crezut că se poate. Acum sunt sigură de ceea ce spun. Nu am niciun dubiu”, a spus ea despre relația cu Mihai.

Întrebată care sunt lucrurile care au dus la o nouă separare, tânăra a spus că de vină sunt stările lui, însă există și alte motive.

Citește și: Cine este și cum arată Ciprian, noul concurent de la Mireasa

”Am simțit că se tot plânge de stările pe care le are și nu a reușit să le schimbe. E ceva foarte important. Mi-ar fi plăcut să le schimbe.”, a afirmat Ștefania.

Ce spune Mihai despre despărțirea de Ștefania

”Eu știu cine sunt și am nevoie de mediul meu. Poate nu am reușit să mă adaptez aici. Nu mă intimidează (n.r. Ștefania). A văzut metodele prin care putea să mă încurajeze”, a declarat Mihai.

Băiatul a mai adăugat: ”Nu există compatibilitate, așa este. O să vorbim, ne salutăm. Nu o să mai existe apropiere”.

Mihai și Ștefania se declarau un cuplu în urmă cu câteva zile

Ștefania explica faptul că a decis să renunțe la toate barierele pe care le-a impus și să lupte pentru relația ei cu Mihai.

Citește și: Cine este și cum arată Alexandru, noul concurent de la Mireasa

”Mi-am dat seama că mi-am pus foarte multe bariere și nu am făcut totul pentru relația noastră. Trebuie să încercăm. De fapt, eu nici nu-l cunoșteam, am pus numai bariere. Spuneam tot timpul că nu mai merge, dar nu știam să spun de ce. (...) Trebuie să încercăm, să ne convingem noi doi (n.r. dacă extremele se atrag).”, a spus Ștefania.

Mireasa 2020, sezon 2. Cine este și cum arată Alexandru, noul concurent... Mireasa 2020, sezon 2. Povestea de dragoste dintre Claudia și Ștefan a ajuns la final...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x